Senator PNL, nervos pe ministrul liberal al Energiei: ETERNUL SFORAR

Senatorul PNL Gorj, Ion Iordache, a transmis o scrisoare deschisă ministrului Energiei, Virgil Popescu, tot de la PNL, solicitând explicații legate de numirea în funcții de conducere a Complexului Energetic Oltenia a lui ”Constantin Bălășoiu, doljean (eternul sforar al CEO), a Lăcrămioarei Pințea, bucureșteancă, și a tuturor directorilor din Dolj și Mehedinți.”

”Solicit public explicații și cu privire la restructurarea companiei! Aș vrea să știm exact ce argumente au stat la baza retehnologizării Ișalnița în condițiile în care cărbunele trece prin fața Termocentralei Turceni înainte să ajungă la Craiova, crescând astfel, nejustificat, cheltuielile.

De ce se menține în funcțiune Ișalnița în detrimentul Turceni, în condițiile în care costurile de producție sunt mult mai mari? Cum crești eficiența unei companii cu astfel de abordări manageriale?”, a mai transmis si solicitat în scrisoarea deschisă, senatorul Iordache.

  • Iordache: De ce vă opuneți investițiilor propuse de primăria Rovinari?

Senatorul PNL, Ion Iordache, a continuat întrebările adresate colegului său liberal Virgil Popescu, precizând că, cele mai mari costuri de producție sunt la Ișalnița în care continuați să investiți cu nemiluita, în timp ce, la Rovinari, cea mai eficientă sucursală a companiei, nu ați reabilitat nici măcar Grupul 5! De ce?

  • De ce nu retrocedați terenurile, drumurile, cimitirele și clădirile – pe care le mențineți în paragină – către comunitățile locale? Primăriile le-ar putea moderniza și gorjenii ar putea să le folosească!
  • Vă rog să explicați motrenilor de ce au rămas fără căldură în timp ce, pe banii Complexului Energetic Oltenia, s-a reabilitat rețeaua de distribuție a agentului termic pentru municipiul Craiova. De ce nu s-au recuperat datoriile de zeci de milioane de euro pe care Craiova le are la Complexul Energetic Oltenia?

”Pentru ce are nevoie compania de sute de angajați TESA din afara județului în timp ce gorjenii muncesc în condiții extrem de grele pentru salarii mizerabile!

Este evident că, artificial, încercați să ne distrugeți, ducând toate fondurile disponibile în alte județe! Gorjenii produc energie de zeci de ani, sacrificând terenuri, familii, sănătate! Merităm respect! Vrem să continuăm să producem energie din orice sursă!”, a mai transmis Iordache.

 ”Nu în ultimul rând, condamn cu fermitate lipsa de transparență în toate documentele și deciziile care vizează viitorul Complexului Energetic Oltenia. Un județ întreg, sute de mii de oameni, sunt afectați de viitorul acestei companii! Renunțați la tactica asta diversionistă, domnilor! Sunteți obsedați de secrete: memorandum-uri secrete, planuri de restructurare secrete, organigramă secretă, consilieri secreți, angajări secrete, creșteri salariale secrete. Toate aceste secrete au determinat o lipsă de încredere totală în echipa de conducere a acestei companii.”, a încheiat parlamentarul scrisoarea deschisă adresată ministrului Energiei.

Prezentăm mai jos, integral, Scrisoarea deschisă transmisă de senatorul PNL Ion Iordache:

Scrisoare deschisă

Către:

Ministrul Energiei, Virgil Popescu

Adunarea Generală a Acționarilor CEO

Consiliul de Supraveghere al CEO

Directoratul Complexului Energetic Oltenia

Ajunge cu prăduirea Complexului Energetic Oltenia!

Nu pot accepta nedreptățile! 70 de angajați ai Termocentralei Turceni vor fi transferați în condiții incerte. Revoltător este că, angajații din alte județe își mențin pozițiile în detrimentul gorjenilor.

Complexul Energetic Oltenia este al Gorjului!

Prea mult timp, așa zișii “specialiști” din județele învecinate au condus această companie grăbindu-i sfârșitul! Ajunge! Solicit public explicații din partea tuturor celor care au decis numirea în funcții de conducere a lui Constantin Bălășoiu, doljean (eternul sforar al CEO), a Lăcrămioarei Pințea, bucureșteancă, și a tuturor directorilor din Dolj și Mehedinți. În Gorj avem specialiști care, atât prin cunoștințe, cât și din patriotism, ar fi putut salva compania. În loc să mizăm pe ei, am importat, de-a lungul timpului, zeci de oportuniști care ne-au adus pe buza prăpastiei.

Consiliul de Supraveghere al companiei are în prezent 6 membri, NICIUNUL din Gorj! Explicați!

Solicit public explicații și cu privire la restructurarea companiei! Aș vrea să știm exact ce argumente au stat la baza retehnologizării Ișalnița în condițiile în care cărbunele trece prin fața Termocentralei Turceni înainte să ajungă la Craiova, crescând astfel, nejustificat, cheltuielile. De ce se menține în funcțiune Ișalnița în detrimentul Turceni, în condițiile în care costurile de producție sunt mult mai mari? Cum crești eficiența unei companii cu astfel de abordări manageriale?

De ce vă opuneți investițiilor propuse de primăria Rovinari?

Cele mai mari costuri de producție sunt la Ișalnița în care continuați să investiți cu nemiluita, în timp ce, la Rovinari, cea mai eficientă sucursală a companiei, nu ați reabilitat nici măcar Grupul 5! De ce?

De ce nu retrocedați terenurile, drumurile, cimitirele și clădirile – pe care le mențineți în paragină – către comunitățile locale? Primăriile le-ar putea moderniza și gorjenii ar putea să le folosească!

Vă rog să explicați motrenilor de ce au rămas fără căldură în timp ce, pe banii Complexului Energetic Oltenia, s-a reabilitat rețeaua de distribuție a agentului termic pentru municipiul Craiova. De ce nu s-au recuperat datoriile de zeci de milioane de euro pe care Craiova le are la Complexul Energetic Oltenia?

Pentru ce are nevoie compania de sute de angajați TESA din afara județului în timp ce gorjenii muncesc în condiții extrem de grele pentru salarii mizerabile!

Este evident că, artificial, încercați să ne distrugeți, ducând toate fondurile disponibile în alte județe! Gorjenii produc energie de zeci de ani, sacrificând terenuri, familii, sănătate! Merităm respect! Vrem să continuăm să producem energie din orice sursă!

Nu în ultimul rând, condamn cu fermitate lipsa de transparență în toate documentele și deciziile care vizează viitorul Complexului Energetic Oltenia. Un județ întreg, sute de mii de oameni, sunt afectați de viitorul acestei companii! Renunțați la tactica asta diversionistă, domnilor! Sunteți obsedați de secrete: memorandum-uri secrete, planuri de restructurare secrete, organigramă secretă, consilieri secreți, angajări secrete, creșteri salariale secrete. Toate aceste secrete au determinat o lipsă de încredere totală în echipa de conducere a acestei companii.

Aștept cu interes răspunsuri la toate aceste întrebări!

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare