Scepticism răspândit față de vaccinare în UE

Scepticismul faţă de vaccinarea împotriva noului coronavirus rămâne răspândit în Uniunea Europeană, potrivit unei declaraţii făcute luni de un înalt oficial european cu referire la un sondaj realizat la nivelul Uniunii, transmite dpa conform Agerpres.

Un procent de 33% din cetăţenii UE au declarat că nu doresc să se vaccineze cât mai curând posibil sau chiar anul acesta, a declarat Martin Selmayr, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în Austria.

Această stare de fapt riscă să submineze obiectivul UE de a obţine imunitatea colectivă în acest an, a spus el, un aspect logistic important având în vedere ritmul lent al vaccinării în statele membre.

Sondajul la care face referire Selmayr a fost realizat pe un eşantion de 27.000 de cetăţeni din statele membre UE în lunile februarie şi martie.

Oficialul UE a făcut apel la înţelegere în cazul în care schema planificată de certificare a vaccinării la nivel european, „certificatul verde”, nu va funcţiona 100% de la început.

Martin Selmayr a mai spus că este important ca cele 27 de state membre ale UE să fie de acord cu două aspecte cheie înaintea lansării certificatului menit să faciliteze circulaţia persoanelor.

În primul rând, a spus el, încă există o dispută cu privire la faptul dacă cineva este considerat vaccinat la trei săptămâni după prima doză sau numai după imunizarea completă.

În al doilea rând, ţările trebuie să fie de acord dacă numai vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană pentru Medicamente şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar trebui să fie valabile sau dacă deţinătorii de certificate ar putea fi, de asemenea, persoane care au primit vaccinuri chinezeşti şi ruseşti. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Asaltul francmasonilor in universitățile britanice

    Francmasonii britanici încearcă să atragă tineri în rândurile lor....

    Mașina Timpului la Castrul Roman de la Călugăreni

    Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei...

    Rusia a distrus exporturile Ucrainei: Firmele sunt afectate deoarece nu își pot plăti împrumuturile

    Exporturile ucrainene sunt îngreunate și, în unele cazuri, suspendate,...

    Trump se ceartă cu propriul Departament de Justiție

    Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă că nu...

    Articole relationate

    Categorii populare