Marius Budăi (PSD): Spitalele sunt pline, nu mai avem locuri la ATI, dar marii bărbaţi de stat au catadicsit să îşi dea cu trotinetele în cap fix acum, în timp ce traversăm valul trei al pandemiei COVID-19

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marius Budăi a atras atenţia joi asupra degringoladei din Ministerul Sănătăţii şi din Guvern, în condiţiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei.

„Spitalele sunt pline, nu mai avem locuri la ATI, dar marii bărbaţi de stat au catadicsit să îşi dea cu trotinetele în cap fix acum, în timp ce traversăm valul trei al pandemiei COVID-19. Ministerul Sănătăţii nu este, acum, condus, interimarul Cîţu neavând timp de toate. Mai mult, nu avem un Guvern funcţional, acesta nu s-a putut întruni ieri pentru a dezbate problemele stringente ale ţării, fiindcă miniştrii USR-PLUS au refuzat să participe. Nu mai găseşti loc la analize decontate până în iunie, iar dacă nu ai bani să le plăteşti nu ai decât să te rogi la Dumnezeu să nu păţeşti nimic timp de două luni de zile. Se moare în spitalele din România, iar puştanii de stat, după cum ei înşişi s-au autointitulat, se ameninţă reciproc că îşi iau jucăriile şi pleacă”, a afirmat Marius Budăi, printr-un comunicat de presă al PSD. 

El a adăugat că situaţia este gravă şi din punct de vedere economic, însă nici măcar acest lucru nu îi face pe cei din Coaliţia PNL-USR+UDMR să se comporte matur.

„Şomajul creşte de pe o zi pe alta, sunt angajaţi trimişi în şomaj tehnic sau care sunt plătiţi cu jumătate de normă, veniturile la stat au îngheţat, iar Ministerul Muncii ameninţă cu un Memorandum de reducere a sporurilor. Preţurile au crescut şi continuă, de la alimemente la energie, leul se depreciază zilnic în faţa euro. Datoria externă a crescut uluitor, deficitul comercial al României a explodat cu aproape 300%. În toată această degringoladă PNL şi USR nu se mai înţeleg, iar preşedintele Klaus Iohannis este dispărut. Retrăim vremurile când ţara era condusă de CDR, ceea ce am spus încă de la sfârşitul anului trecut”, a explicat fostul ministru al Muncii. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare