Câți bani a făcut în timpul pandemiei firma familiei lui Sebastian Vlădescu implicată în scandalul de la Victor Babeș

Firma care asigura mentenanța instalației de oxigen – inclusiv a ventilatoarelor – din tirul ATI de la spitalul Victor Babeș, unde au decedat trei persoane, este Medist SRL, compania deținută de fosta soție și fiul fostului ministru PNL al Finanțelor, Sebastian Vlădescu.

Medist SRL a avut contracte în timpul pandemiei în valoare totală de 35 milioane de lei reprezentând lucrări de service pentru aparatură medicală: „furnizare aparatură medicală” sau „furnizare instalație tomoterapie”. Din calculele Europa Liberă rezultă că în pandemie, Medist a obținut contracte în valoare de 13 milioane de lei, numai din contracte de achiziții, fără a pune la socoteală contractele cadru, unde firma singură sau în parteneriat cu alte societăți de profil au semnat contracte de alte 20 milioane de lei, relata recent Radio Europa Liberă.

Firma este controlată de familia fostului ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu. Astfel, potrivit termene.ro, societatea este deținută de fiul acestuia, Alexandru Sebastian Vlădescu și de soția fostului demnitar, Carmen Vlădescu. Împreună au 50,5% din părțile sociale. Alți acționari semnificativi: Ionel Manole cu 34% și Florin Gheorghe Coica cu 8 procente.

Anul trecut a avut o cifră de afaceri de 65 milioane de lei, 87 de angajați și un profit de 6,4 milioane de lei.

În noiembrie 2019, fostul ministru de finanțe din partea PNL a fost trimis în judecată de procurorii anticorupție după ce, împreună cu alți complici, ar fi primit o mită uriașă în valoare de 20 milioane de euro, bani plătiți de o companie străină pentru obținerea unui contract pentru reabilitarea unei căi ferate. În mai 2018, DNA a stabilit o cauțiune de 1 milion de euro pe numele lui Vlădescu pentru a fi cercetat în stare de libertate, sumă plătită de fostul demnitar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare