spot_img
6.1 C
București
vineri, noiembrie 29, 2024
AcasăDezvaluiriVIDEO: Vanghelie, acuzații la adresa șefului ANI: Georgescu era în biroul cabinetului...

VIDEO: Vanghelie, acuzații la adresa șefului ANI: Georgescu era în biroul cabinetului lui Ponta și stabileau pe cine să excludă din Parlament

-

”Am castigat procesul la ANI Rugati sa verifice cand Georgescu (Horia Georgescu n.red) era in cabinet la Ponta si stabileau ce parlamentari să omoare (n.r.:cu dosare penale), cui sa inceapa dosarele si inceperea urmaririi penale. Eu am castigat procesul pana acum. Devenim tara denuntatorilor, sa stiti. Eu nu ma pregatesc sa fac denunturi, ma pregatesc sa ma apar cu ceea ce cred ca nu am facut.”, a precizat Marian Vanghelie la B1 TV despre Horia Georgescu și presupusa relație a acestuia cu Victor Ponta.
”Georgescu de la ANI era in biroul cabinetului lui Ponta si stabileau pe cine sa excluda din Parlament sa inceapa urmarirea penala, intelegeti ce traim?”, a precizat Vanghelie și la Digi24.
Primarul Sectorului 5, Marian Vanghelie, a declarat joi într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Talk B1” de pe B1 TV, referitor la perchezițiile de la reședința sa că este o situație neplăcută pentru el și că ceea ce se întâmplă este un lucru îngrijorător ”pentru tot ce se întâmplă în această țară”.

”Sunt oameni care se ocupă și verifică tot ce este în casă, mobilier, haine… Lucrurile nu sunt foarte plăcute pentru mine. Așa e viața. Numai nebunii sunt liniștiți”, a spus Vanghelie.

- Reclama -

Totodată acesta a precizat că bănuiește că în cazul său au fost făcute niște denunțuri.

- Advertisement -

”Bănuiesc că pot fi niște denunțuri. Nu ați auzit că am fost prins într-un flagrant, că am conturi. Mergând pe logica simplă, cred că sunt denunțuri.(…) Suntem în țara denuțurilor, mă aștept la orice. Eu nu am probleme”, a precizat edilul, adăugând că a înțeles ”de pe postul lui Ghiță, asociatul lui Ponta” că a furat 400 de milioane de euro.

”Avem senzația, când vorbim de lucruri din astea, că toată lumea trebuie pusă la zid și împușcată. Nu ne dăm seama că o să ne vină rândul la toți. E îngrijorător, nu doar pentru persoana mea, ci și pentru tot ce se întâmplă în această țară”, a mai spus edilul.

- Advertisement -

Referitor la audierea iubitei sale, Oana Mizil, la DNA, Vanghelie a precizat că aceasta nu are nicio problemă.

”Oana Mizil nu are nicio problemă. Ea mergea din când în când la vărul meu, la magazinele lui, și el îi cerea sfaturi pe anumite probleme”, a explicat Marian Vanghelie.

INTERVENȚIA LUI MARIAN VANGHELIE LA DIGI 24

Primarul Marian Vanghelie a declarat la Digi24 că nu are niciun cont, în afară de cardul de serviciu, că nu a încasat niciun ban, iar atribuirea contractelor s-a făcut în baza licitaţiilor publice.
„Nu vi se pare că un pic, ceva nu se bate? Aţi auzit de mine că am conturi? Dacă găsiţi vreun cont al meu în afară de cardul de serviciu, mă împuşc în cap în piaţa publică”, a spus primarul Sectorului 5.

Întrebat în legătură cu percheziţiile desfăşurate la domiciliul său, Marian Vanghelie a afirmat că s-au găsit doar „lucruri lumeşti”: „Nu s-au găsit nici zecile de milioane de euro la mine acasă, nu e niciun leu pe aici, am doar nişte ceasuri. Cum ar zice patriahul Daniel, lucruri lumeşti”.

Vanghelie a afirmat că după verificările de la locuinţa sa urmează percheziţiile la primărie, unde va trebui să meargă însoţit de avocat.

În legătură cu reabilitarea blocurilor din sector, Vanghelie a spus că atribuirea contractelor s-a făcut în baza unor licitaţii publice şi că au fost mai multe firme care au câştigat şi au lucrat.

„Nu am luat niciun ban”, a subliniat el.

Întrebat dacă bănuieşte că ancheta împotriva sa ar avea la bază un denunţ, edilul a afirmat că acest lucru este posibil: „Dacă nu ar exista denunţuri, cum am mai trăi noi? Există posibilitatea ca aproape 10 milioane de români să denunţe pe ceilalţi zece. Bănuiesc că e vreun denunţ”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img