Boc cere Guvernului un plan pentru relaxarea treptată a restricțiilor

Primarul liberal al Clujului, Emil Boc, a cerut ca guvernul să stabilească un plan pentru relaxarea treptată a restricțiilor și accelerarea campaniei de vaccinare, criticând totodată modul de calcul al ratei de infectare, potrivit Știri de Cluj.

„Eu cred că deocamdată măsurile care sunt în vigoare trebuie respectate, dar Guvernul trebuie să gândească foarte clar un plan de eliminare treptată a restricțiilor, așa cum fac și alte țări din UE și să pună accent masiv pe vaccinare. Vă amintesc faptul că SUA și-a propus ca pe 4 iulie să aibă toată populația adultă vaccinată, de asemenea și Danemarca și-a propus ca până la sfârșitul lunii să elimine treptat restricțiile și să acorde o atenție mai mare locurilor de muncă”, a declarat Emil Boc la RealitateaPlus.

Acesta a afirmat de asemenea că „măsurile trebuie evaluate și la noi într-o perioadă scurtă și să se actualizeze în conformitate cu ceea ce ne spun specialiștii. (…)”

„Guvernul nu trebuie să rămână încremenit în proiect, ci să adapteze din mers unele măsuri care sunt mai puțin bune și să le păstreze pe cele care sunt mai mult bune. Asta trebuie făcut în urma unei analize făcute de specialiști”, a subliniat Emil Boc.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocata Silvia Uscov: Nea Ion prim-ministru

    de Silvia Uscov, avocat Am ajuns, cred, într-un punct destul...

    Judecătoare din Cluj la masă la Untold cu patronul Jolidon pe care îl judecă

    Judecătoarea Mihaela Sărăcuț, șefa secției a II-a de la...

    Fost șef al Mossad despre agenții din Iran: Au fost de „multe ori”

    Un fost director al serviciilor israeliene de informaţii externe...

    Mark Galeotti in The Sunday Times: Atacurile ordonate de Zelenski in Rusia nu și-au atins scopul

    Comentatorul britanic Mark Galeotti a afirmat, într-un articol scris...

    Rusia, record la producția de cereale

    Ministerul Agriculturii al Rusiei a anunțat că au fost...

    Articole relationate

    Categorii populare