Problema dreptului la folosirea limbii materne, protejarea familiilor împotriva urmărilor Covid-19, vaccinarea cât mai grabnică a europenilor şi protecţia comunităţilor naţionale – acestea vor fi priorităţile cele mai importante pentru Ungaria care urmează să preia preşedinţia Consiliului Europei (CE) pentru următoarele şase luni – a subliniat, vineri, Péter Szijjártó, la Strasbourg. Ministrul de externe ungar a declarat acestea după întâlnirea avută cu Rik Daems, preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Ministrul a denunţat Comisia Europeană pentru că, potrivit lui
Szijjártó, minorităţile naţionale din Europa sunt tratate cu
indiferenţă, în timp ce – a adăugat el – se intenţionează acordarea
dreptului de vot şi asigurarea de locuinţe în Europa pentru
milioane de imigranţi. A mai spus că minorităţilor naţionale
autohtone “practic li s-a închis uşa în nas” la Bruxelles atunci
când, în pofida reglementărilor europene în vigoare, nu s-a inclus
pe ordinea de zi iniţiativa civică europeană “Minority SafePack”.
“În schimb aici, la Strasbourg această problemă va fi luată pe
ordinea de zi cu fermitate şi o vom menţine la ordinea zilei”, a
declarat, amintind situaţia tot mai precară a comunităţii
maghiarilor din Ucraina, unde mai nou nu s-au asigurat manuale de
limbă maghiară nici pentru clasele a opta din şcolile generale.
“Desigur, din acest motiv vom menţine pe ordinea de zi şi
drepturile de folosire a limbii materne”, a declarat Péter
Szijjártó.
Conducătorii administraţiilor locale din Ţinutul Secuiesc au remis recent agenţiei ungare de presă MTI o declaraţie comună în care cer Comisiei Europene să repună pe ordinea de zi iniţiativa cetăţenească europeană Minority SafePack. Declaraţia semnată de preşedinţii consiliilor judeţene Harghita, Covasna şi Mureş, precum şi de primarii oraşelor din Ţinutul Secuiesc constată: comunitatea maghiară din România a aşteptat aderarea ţării la UE. Ea se aştepta nu numai la dezvoltare economică şi la prosperitate, ci şi la drepturi care asigură protecţia şi promovarea limbii şi culturii materne, precum şi utilizarea liberă, neîngrădită a simbolurilor comunitare, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Liderii administraţiei locale şi-au exprimat consternarea şi
nedumerirea în legătură cu decizia din 15 ianuarie 2021 a Comisiei
Europene de a nu începe procesul de legiferare pe baza propunerilor
iniţiativei cetăţeneşti europene Minority SafePack.