spot_img
1.7 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
Acasăcoronavirus”Cel mai grav este că Guvernul nu se ține de cuvând, iar...

”Cel mai grav este că Guvernul nu se ține de cuvând, iar cea mai mare parte din banii promiși sectorului HORECA nu au ajuns la firmele care se zbat să supraviețuiască”

-

Restaurantele s-au închis din nou în Capitală din cauza creșterii numărului de cazuri de Covid 19. Este o situație care există și în alte zeci de localități ale țării unde rata de infectare este de peste 3 cazuri la mia de locuitori. În acest context, reprezentanții industriei ospitaliere (HORECA) critică dur Guvernul pentru măsurile luate și pentru faptul că „nu și-a ținut cuvântul cu privire la sprijinul financiar promis firmelor”. Într-un interviu acordat RFI, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), Daniel Mischie, atrage atenția ca acest sector este extrem de afectat de închiderea repetată a localurilor în interior. „Cel mai grav este că Guvernul nu se ține de cuvând, iar cea mai mare parte din banii promiși sectorului HORECA nu au ajuns la firmele care se zbat să supraviețuiască”, spune Daniel Mischie.

- Reclama -

Daniel Mischie: Este un moment de răscruce pentru operatorii din ospitalitate. Suntem la a treia închidere a restaurantelor. Constatăm că despăgubirile din partea statului lipsesc cu desăvârșire, indiferent de ce guvern a fost sau este.

- Advertisement -

Reporter: Vă referiți la acele ajutoare pe care statul român le oferă firmelor afectate de aproximativ un an?

DM: Primul program care a fost promis sectorului, miliardul pentru ospitalitate, a fost după aceea alocat pentru întreaga economie sau cea mai mare parte din economie. Astăzi, măsura unu este în cea mai mare parte acordată persoanelor fizice și microîntreprinderilor. Sunt valori mici de 2.000 de euro. Ea a decurs foarte bine. Pentru antreprenori, capital de lucru, au alocat aproape 20.000 de operatori din întreaga economie, dintre care doar 3.000 au primit banii. O mică dintre aceștia au fost operatori din ospitalitate.

- Advertisement -

Rep: Din vina cui nu au primit banii?

DM: Nu există bani la buget alocați pentru plata măsurii numărul doi din programul de granturi europene. Măsura trei este complet suspendată. Considerăm că Guvernul României nu se ține de cuvânt în ceea ce privește promisiunile de despăgubiri acordate industriei de ospitalitate din România.

Rep: Să ne referim exact la problemele concrete cu care se confruntă un restaurant sau un lanț de restaurante, care este închis, redeschis, închis, redeschis în contextul măsurilor antiepidemice…

DM: Sunt două linii de probleme. Prima problemă, care este și cea mai importantă, este cea emoțională. Mă refer la colegii mei care lucrează efectiv în restaurante, la ospătari, bucătari, ajutori de bucătari, barmani, hostes. E problema programului lor de lucru. Noi nu putem să îi chemăm pe oameni la lucru pe diferite formule de contracte, șomaj tehnic, kurzarbeit, contract de muncă și să le schimbăm contractele de muncă la fiecare două săptămâni sau la fiecare lună. În același timp este și o problemă de încredere față de clienții noștri. Astăzi există mii de rezervări numai în cadrul grupului de restaurante pe care îl reprezint care au fost anulate datorită faptului că Guvernul a decis restricționare activității în interiorul restaurantelor. A doua problemă este cea financiară. Restaurantele se deschid sau se redeschid ca și activitate nu printr-un buton on off. Se pun în mișcare anumite resurse. Mă refer la resurse financiare, materiale. În momentul în care le oprești sunt pierderi însemnate. La un calcul estimativ făcut anul trecut, fiecare unitate horeca în medie pierduse aproximativ 100.000 de euro pierderi efective.

Rep: Domnule Mischie, am vorbit despre problemele pe care le au firmele din horeca în această perioadă. Aș vrea să vorbim și despre faptul că localurile sunt și ele parte a problemei. Sunt mult prea multe restaurante care pur și simplu nu respectă regulile. Am fost în această perioadă pe teren și multe restaurante nu respectă regulile. Se ocupă mult mai mult decât 30% din capacitate. Terasele sunt pline ochi și închise din toate părțile. Acum se ajunge ca restaurantele din București și din alte părți cu incidență peste 3 la mia de locuitori să fie închise. Vă asumați că sunteți și partea a problemei nu doar victime ale acestor măsuri decise de Guvern?

DM: Cred că legile trebuie să fie foarte clare. Trebuie să fie corect implementate…

Rep: Și respectate în același timp.

DM: Și evident că trebuie să avem și un orizont. Eu ca să pot rezista, statul trebuie să mă despăgubească. Lipsa despăgubirilor în această industrie a dus la faptul că operatorii au ajuns la disperare. Evident că nu susținem încălcarea legilor în vigoare și a restricțiilor impuse. Dar jocul trebuie să fie cinstit din ambele părți. În momentul în care băncile vin să execute datoriile care nu au fost achitate sau chiar instituțiile statului vin să execute operatorii pentru datoriile care nu au fost achitate, operatorii sunt puși în fața unui disconfort major. Uitați-vă de ce în Germania nu se încalcă regulile. Pentru că operatorii au fost despăgubiți imediat. Noi suntem al un an de când achităm costurile fixe din resurse proprii, iar statul nu ne-a alocat fonduri pentru așa ceva.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img