de Adriana Stoicescu, judecător, Tribunalul Timiș
Inabusita de focul spitalelor care ard, pe ici pe colo, intre doua sinucideri televizate, pazite cu strasnicie de militieni ce se joaca de-a politistii americani, Romania isi comemoreaza detinutii politici anticomunisti.De fapt, e mult spus …I-a uitat demult.
Dupa ce in 1989 o gasca de copii nebuni a spalat cu sange Piata Victoriei, lasandu-se calcati de tancuri, in numele unei libertati prea mult visate, azi, urmasii securistilor care bateau in lung si in lat Timisoara, cu arma la vedere, dantuiesc veseli pe ruinele unei istorii.
Si nu e doar vina lor. Ne-am lasat calcati in picioare pentru o branza topita si o sticla de cola. Ne-am lasat jefuiti doar pentru a fura putin si noi, pe langa ei. Mica ciupeala, visul romanului intreprinzator la inceput de mileniu, a devenit politica de stat.
Ne-am lasat indobitociti de carti ce ne invata sa fim fericiti si tampiti si am aruncat la gunoi cartile de istorie.Ne-am aruncat creionul si am luat calculatorul ca sa aflam cat face 2+2, caci de creier nu mai avem nevoie.
Ne-am umplut tara cu gunoaie pentru ca nu mai e demn sa iti cureti strada si casa, asteptand ca baieti isteti sa incheie contracte de miliarde cu un stat impotent, pentru a veni sa ne curete cojile de seminte din batatura.Ne-am trimis femeile la produs pentru ca, nu-i asa, romancele sunt cele mai frumoase femei din lume. Nu trebuie sa stie carte, ce Dumnezeu…
Ne trimitem copiii la cersit, ca doar de aia au venit pe lume. Si, nu-i asa, eu te-am facut, eu te omor. Ne inchidem batranii in azile insalubre, ce colcaie de sobolani si asteptam sa moara naibii mai repede ca se le luam bruma de avere.Ne sinucidem cultural, intre doua reclame la supozitoare si tampoane, pentru ca, ce Doamne iarta-ma, sa faci cu educatia?
Digitalizarea e cheia succesului, viitorul omenirii, calea, adevarul si viata. Au murit ca fraierii in inchisori, luptand pentru un popor care azi rade tamp la emisiuni de imbecilizare in masa si aplauda frenetic la cate o parada colorata, bucuros ca primeste o bomboana pe bat. Au stat ca prostii in munti, asteptand salvatori imaginari, care azi ne vand pe miliarde arme iesite din uz, bune pentru a te juca pe camp cu ele, in timp ce copiii mor inecati in private turcesti din fundul curtii unei scoli in care nici creta nu este.S-au impartasit cu fecale si au au baut in loc de vin de impartasanie urina, au fost torturati si umiliti, inchisi in hrube umede si reci pentru ca noi azi sa infulecam fericiti carnea din plastic, in timp ce taranii mor de foame in satele ramase in anii 1800.
Gasca vesela a urmasilor tortionarilor ne va pune definitiv piciorul pe grumaz, incheind un ciclu istoric inceput in 1945; desigur, in aplauzele imberbilor care nu au citit in viata lor o carte, dar ne dau sfaturi cum sa mancam frunze de dud, precum omizile paroase, pentru a trai imbecili, dar fericiti, 100 de ani. Au murit degeaba, in numele unei tampenii care se cheama iubire de tara.
De ce naiba sa mori ca prostul pentru o palma de pamant? Pentru ca aici te-ai nascut.Pentru ca in pamantul asta dorm cei carora le datorezi mizerabila ta existenta. Pentru ca si inaintea lor au murit generatii desculte si flamande pentru ca tu sa poti urla pe starzi ca urasti natia asta, din care si tu faci parte. Si pe care si tu ai adus-o aici, jos, in groapa istoriei. Uite, de aia.