Ministrul maghiar de externe: Nu putem permite nici Bruxellesului, nici stângii ungare să conteste capacitatea şi dreptul experţilor maghiari de a decide cu privire la vaccinurile care pot fi utilizate în Ungaria

Nu putem permite nici Bruxellesului, nici stângii ungare să conteste capacitatea şi dreptul experţilor maghiari de a decide cu privire la vaccinurile care pot fi utilizate în Ungaria în cazul unei situaţii de urgenţă, a declarat ministrul ungar de externe şi al comerţului exterior, Péter Szijjártó, luni, în localitatea Brdo pri Kranju din Slovenia. În cadrul conferinţei de presă comune susţinute după întrevederea miniştrilor de externe din Ungaria, Austria, Slovenia, Cehia şi Slovacia, şeful diplomaţiei ungare a subliniat că soluţia reală la epidemia de coronavirus este vaccinul. Prin urmare, este nevoie de vaccinuri, de o cantitate mare de vaccinuri, a subliniat Szijjártó, transmite agenția maghiară de știri MTI.

A apărut întrebarea cu privire la cine poate decide dacă un
vaccin este sigur sau nu, a spus, adăugând că pentru acest lucru
există reguli europene clare. Despre asta poate decide Agenţia
Europeană pentru Medicamente (EMA), iar în caz de situaţie de
urgenţă pot decide şi autorităţile naţionale. Să conteşti această
din urmă variantă reprezintă o poziţie neeuropeană, contrară
regulilor europene, a punctat Péter Szijjártó.

“Nu putem permite Bruxelles-ului să facă din problema
vaccinului un subiect de dezbatere politică, să folosească procesul
de procurare a vaccinurilor pentru a exercita presiuni politice,
întrucât acest lucru ar însemna să te joci cu vieţi omeneşti”, a
arătat ministrul ungar.

În opinia sa, cei care descurajează poporul maghiar să se
vaccineze pun în pericol viaţa cetăţenilor, iar acest lucru este
inacceptabil.

Experţii maghiari au luat nişte decizii clare, a spus
Szijjártó. În Ungaria sunt disponibile acum majoritatea tipurilor
de vaccin, a adăugat.

“Fără vaccinurile din Est am avea mari probleme. Dacă nu le-am
fi cumpărat, până la finalul lunii mai am fi reuşit să vaccinăm cu
3,5 milioane de oameni mai puţin”, a subliniat.

În acelaşi timp, ministrul de externe al Ungariei a menţionat
că ţările din Europa Centrală depind undele de celelalte. Mai ales
că vor intra în vigoare, din nou, măsuri restrictive serioase, care
vor cauza probleme oamenilor şi dificultăţi pentru economii, a
subliniat Szijjártó.

În opinia sa, pentru a aceste dificultăţi să fie reduse la
minim, este nevoie de coordonarea paşilor care se vor face, mai
ales pentru a asigura o oarecare normalitate în transportul de
mărfuri şi în circulaţia lucrătorilor transfrontalieri, atât de
necesare pentru funcţionarea economiei.

Este important şi pentru că între Ungaria şi aceste patru ţări,
valoarea schimburilor comerciale depăşeşte 30 de miliarde de euro.

Aceasta a fost cea de-a cincea întâlnire a premierilor din
Ungaria, Austria, Slovenia, Cehia şi Slovacia. În luna iunie a
anului trecut, miniştrii de externe s-au întâlnit la Viena, în
iulie la Budapesta, în septembrie la Brdo pri Kranju, iar în
noiembrie a avut loc o videoconferinţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Guvernul va distruge ce a mai rămas din industrie cu criza energetică după lovitura taxelor

    Reducerea voluntară a consumului de energie electrică ar putea...

    Ucrainienii rad și grădinițele in limba română din Cernăuți

    Comunitatea românească din municipiul Cernăuți își exprimă îngrijorarea cu...

    Președintele Serbiei: În două-trei zile, Dunărea va deveni nenavigabilă

    Dunărea va deveni nenavigabilă în două-trei zile din cauza...

    Cum îi supraveghează chinezii pe străini

    Autoritățile chineze utilizează un sistem la scară largă pentru...

    Porțile de Fier 1 funcționează la 20% din capacitate, iar Porțile de Fier 2 la 30%

    Nivelul scăzut record al apelor Dunării determinat de secetă...

    Cine a fost ținta atentatului de la Moscova

    Sărbătorirea a celei de-a 55-a aniversări a comandantului șef...

    Articole relationate

    Categorii populare