Familia fostului Ministru al Finanțelor Mihai Tănăsescu s-a ales cu imobile și bani din recuperarea datoriilor istorice ale Egiptului față de România

Familia lui Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanțelor, a obținut apartamente și bani de pe urma unei firme implicate în recuperarea datoriilor istorice pe care Egiptul le avea față de România. Firma familiei fostului ministru, Omnimoda, are sediul într-un apartament cu trei camere care apare, de altfel, și în declarația de avere din 2014 a vicepreședintelui Băncii Europene de Investiții. Aceeași declarație conseamnează încă un apartament situat în același bloc de pe bulevardul Unirii.Povestea celor două apartamente și mai ales modul în care au intrat în proprietatea familiei Tănăsescu sunt legate de istoria relațiilor dintre România lui Ceaușescu și Egiptul celuilalt dictator, Hosni Mubarak, scriu jurnaliștii RiseProject, relatează b1.ro.
Mihai Tănăsescu a fost ministru al Finanțelor, reprezentant al României la FMI, director la Banca Mondială, parlamentar, iar momentat este vicepreședintele BEI.

De reamtintit este faptul că Tănăsescu este implicat în dosarul licențelor Microsoft. Acesta ar fi pretins şi primit de la două persoane, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers CA, ca urmare a derulării contractului de licenţiere Microsoft, potrivit referatului procurorilor DNA.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare