Judecătoarea Adriana Stoicescu: Vă doresc să staţi nevinovaţi in celulă, alături de criminali și violatori, in timp ce cei dragi nu mai pot ieşi din casa pentru că „boborul” v-a condamnat deja

de Adriana Stoicescu, judecător Tribunalul Timiș

Îmi scriu oameni dezamăgiţi pentru ca susţin SIIJ. Îmi scriu oameni care nu înţeleg de ce atâta zarvă pentru SIIJ. Oameni nemulţumiţi de judecători. Oameni supăraţi pe judecători. SIIJ nu ar fi fost ciuca bătăii unor grupuri de interese daca activitatea ei nu ar viza, in final, devoalarea abuzurilor comise in numele luptei anticorupţie.

Da, pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, pentru adulatorii cătuşelor cu orice preţ, lupta anticorupţie a făcut nenumărate victime colaterale. Ştiu, nu credeţi nimic din ce se spune. Presa care dezvăluie mizeriile din spatele cortinei este aservită si vândută ruşilor si coreenilor si extratereştrilor. Ştiu, nu va interesează nimic din ce ar putea întina imaginea vestalelor anticorupţie.De aceea, va doresc întoarcerea la acea perioada. Vă doresc sa gustaţi din plin, pe propria piele, dulceaţa cătuşelor. Vă doresc sa fiţi târâţi in fata camerelor de luat vederi, cu o „pisi” parţial alfabetizată, băgându-vă un microfon in gura si salivând de plăcere când vă întreabă : „Cât aţi furat? Cum aţi furat?”

Vă doresc sa staţi nevinovaţi in celulă, alături de criminali si violatori, in timp ce cei dragi nu mai pot ieşi din casa pentru ca „boborul” v-a condamnat deja, pentru ca „ a zis la tv”.

Vă doresc sa fiţi judecaţi de judecători cărora li se flutură, discret, un dosar început pe numele lor in urma cu 5 ani, care stă prin sertare, suficient cat sa poată fi atenţionaţi …dosar început la plângerea unui condamnat, care ar vrea si el sa plece mai repede din penitenciar. Vă doresc sa trăiţi intr-o ţară ca afară, cu diferenţa ca veţi fi judecaţi la televizor, înainte de a apuca să vedeţi acuzaţiile, în lipsa unui avocat, pentru ca toţi vor fi prea timoraţi ca să vă apere.Vă doresc apoi sa va întrebaţi unde au fost cei care trebuiau sa ia atitudine împotriva grozăviilor astea. Si apoi sa va spun, precum un clasic in viaţă, „ ghinion, i-au ciuruit”.

Desfiinţaţi tot: secţie speciala, pensii si salarii. Desfiinţaţi-ne si pe noi. Reinventaţi tribunalele populare. Apoi, plini de elan, mergeţi degrabă la stăpâni si lăudaţi-vă: „I-am condamnat pe toţi. Am învins!”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare