spot_img
miercuri, 25 februarie, 2026
8 C
București

Tăierea voucherelor va duce la reducerea cu 40% a turiștilor în Deltă

Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) estimează o scădere cu 40% a numărului de turişti în acest an, dacă voucherele de vacanţă pentru angajaţii instituţiilor statului nu vor mai fi date.

Preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, a declarat miercuri, la Adunarea Generală a Acţionarilor asociaţiei, că anul trecut 60% dintre turiştii care au ajuns în Delta Dunării au folosit vouchere de vacanţă.

„Vom avea o scădere semnificativă anul acesta, dar nu de 60%, ci de 40%. Vor reveni cu siguranţă turiştii fidelizaţi, dar preţurile nu vor scădea. Voucherele reprezentau un ajutor important pentru operatori”, a declarat pentru AGERPRES Ţibuleac.

În opinia sa, singura soluţie în acest context o reprezintă turiştii străini.

„Se fac teste COVID-19, există vaccinuri şi cred că lumea este dispusă să cheltuiască bani pentru vacanţe, iar speranţa noastră este turismul de incoming”, a mai spus Ţibuleac.

Un punct de vedere similar a avut şi proprietarul unui resort din Sfântu Gheorghe, Dragoş Anastasiu, care a adăugat că este foarte importantă extinderea sezonului turistic în aprilie – mai şi noiembrie – decembrie.

„Ştiuca intră de două ori în prohibiţie. Acum este prima ei perioadă de prohibiţie şi a doua oară atunci când începe prohibiţia generală a pescuitului, în aprilie – iunie. Concursurile de pescuit ar trebui să se organizeze în aprilie, or în condiţiile acestea ele se pot desfăşura doar în incinte, iar Delta nu are doar incinte. Trebuie găsită o abordare care să sprijine prelungirea sezonului turistic”, a afirmat preşedintele AMDTDD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Departamentul de Stat către Kiev: Nu mai atacați Novorosiisk

    Departamentul de Stat al SUA i-a cerut guvernului ucrainean...

    Turismul, scădere de 13,9% in 2025

    Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piață prestate...

    Șeful liberal al CJ Ilfov, atac la consilierul lui Bolo: INACCEPTABIL

    Vreau să îl întreb public pe premierul României dacă...

    Bolo anunță creșterea vârstei de pensionare pentru toți românii

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, marţi seară, că principala...

    CEO-ul JP Morgan: Gândaci de bucătărie fac lucruri stupide

    Jamie Dimon, CEO al JPMorgan, cea mai mare bancă...

    Articole relationate

    Categorii populare