Scandal cu alegerea viceprimarilor PNL și USR-PLUS la Focșani: Primarul PSD acuză vicierea votului

Consiliul Local al municipiului Focşani întrunit, joi, în şedinţă ordinară, şi-a desemnat viceprimarii, două femei, una de la PNL, în persoana consilierului local Ana Maria Dimitriu, şi cealaltă din partea USR-PLUS, Alexandra Tătaru, transmite Agerpres.

Votul pentru desemnarea viceprimarilor a fost unul destul de tensionat. PNL şi USR-PLUS au semnat în cursul zilei de joi un protocol de colaborare prin care cele două formaţiuni politice îşi garantau reciproc alegerea persoanelor desemnate pentru aceste funcţii. În ultimul moment, în timpul nominalizărilor pentru cele două funcţii, a intervenit o surpriză, prin desemnarea unui al treilea candidat pentru funcţia de viceprimar, în persoana liberalului Liviu Macovei, care s-a autopropus.

Grupul consilierilor PSD nu a făcut nicio propunere pentru viceprimari, liderul grupului social-democrat, Mihai Nedelcu, declarând că „îi lasă pe liberali să îşi facă jocul şi să îşi aleagă viceprimarii spre binele focşănenilor”. De asemenea, aceştia s-au abţinut şi la vot, susţinând că PNL şi USR-PLUS nu au respectat secretul votului, ieşind cu buletinele neîmpăturite din cabina de vot.

După aproape şase ore de discuţii, timp în care doar patru proiecte din cele 34 de pe ordinea de zi au fost votate iar primarul Cristi Misăilă şi-a retras de pe ordinea de zi toate proiectele iniţiate de el, cu excepţia a două dintre acestea, 

La finalul şedinţei de consiliu local, primarul Cristi Misăilă a anunţat că va contesta alegerea viceprimarilor, deoarece votul a fost viciat.

Proiectul pentru desemnarea vicepreşedinţilor a fost scos de mai multe ori în ultimele patru luni de pe ordinea de zi a şedinţelor de consiliu local, deoarece nu s-a ajuns la un acord în privinţa votului.

Alegerile locale din 27 septembrie au fost câştigate de social-democratul Cristi Valentin Misăilă, dar în urma votului, PSD nu a reuşit să îşi asigure şi majoritatea în CL Focşani. Astfel, PNL a obţinut zece mandate de consilieri, PSD a obţinut nouă mandate, în timp ce alte două mandate au fost câştigate de Alianţa USR-PLUS.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Câștigătorii surpriză din închiderea Strâmtorii Hormuz

    Piața energiei trece printr-o restructurare structurală pe fondul închiderii...

    The Atlantic: O copilărie fără chatboți va deveni un semn al elitei

    Capacitățile de bază ale inteligenței artificiale vor deveni un...

    Posturi de radio de spionaj ca in timpul celui de al doilea război mondial

    Agențiile de informații din întreaga lume încă folosesc radioul...

    Drona care a trecut prin România și s-a prăbușit in Bulgaria este ucraineană

    Drona care s-a prăbușit în zona fostului punct de...

    Cofondatorul Wikipedia: A devenit un instrument de propagandă al CIA

    Intr-un interviu acordat ziarului Berliner Zeitung, cofondatorul enciclopediei online...

    Articole relationate

    Categorii populare