Omul de afaceri Lajos Simicska a declarat că Viktor Orban a oferit informații despre el serviciilor secrete comuniste cu cunoștința sa în timp ce urmau amândoi serviciul militar în anii ’80 și că documentele care ar dovedi acest lucru s-ar afla la autoritățile ruse, acuzații despre care premierul ungar a spus că sunt motivate de ‘ură’, relatează MTI, transmite Agerpres.
Într-un interviu publicat duminică de blogul Mandiner, Simicska a spus că autoritățile comuniste l-au pus sub urmărire și, când era în armată, i s-a arătat ‘un teanc gros de hârtii’. Orban i-ar fi spus de bunăvoie că scrie rapoarte despre el, iar ei discutau despre ce ar trebui să includă acestea, a precizat omul de afaceri.
După ce și-au încheiat serviciul militar, Orban i-a spus că autoritățile comuniste „au încercat să-l coopteze, dar că a refuzat”. Simicska a mai declarat că l-a crezut atunci pe Orban, dar că acum nu mai știe ce să creadă.
„Faptele vorbesc de la sine. Toate informațiile sunt disponibile”, a declarat luni Orban presei. El s-a declarat ‘întristat” că „nemulțumirile personale pot face pe cineva să se coboare atât de jos”. Orban a mai spus că nu vede niciun sens în a crea un ‘circ’ în politica ungară și că, în afară de prezentarea faptelor, nu vrea să se angajeze într-o astfel de dispută.
Socialiștii, aflați în opoziție, au cerut convocarea Comisiei pentru securitate națională din Parlament în legătură cu afirmațiile omului de afaceri Lajos Simicska privind activitățile premierului în timpul perioadei comuniste.
Vicepreședintele socialiștilor, Zoltan Lukacs, a declarat într-o conferință de presă că ‘cea mai gravă afirmație’ a lui Simicska este că documentele care ar dovedi presupusa cooptare a lui Orban de către serviciile secrete sunt păstrate de către autoritățile ruse. Dacă se va dovedi că este așa, atunci suveranitatea Ungariei ar putea fi compromisă, din moment ce Orban ar putea fi șantajat de către autoritățile ruse, a insistat Lukacs.
Cabinetul premierului a răspuns oferind documente care arată că lui Orban i s-a cerut să colaboreze cu autoritățile comuniste oferind informații, dar că el a refuzat. Documentele fac parte dintr-un răspuns la o întrebare scrisă a unui parlamentar adresată lui Orban în 2012. În răspunsul său, Orban a spus că el și soția sa și prietenii lor de atunci din opoziție au fost puși sub supraveghere în anii ’80.
„Foloseau diverse tipuri de instrumente ale serviciilor secrete împotriva noastră. Eram supravegheați, urmăriți de serviciile secrete, ni se ascultau telefoanele la serviciu, acasă și chiar în dormitor”, a scris Orban în răspunsul la întrebarea adresată de Agnes Vadai, vicepreședintă a Coaliției Democrate (DK), formațiune de stânga aflată în opoziție.
De altfel, Agnes Vadai a declarat de asemenea într-o conferință de presă organizată luni că DK a inițiat o întâlnire a comisiei parlamentare responsabile și că, deși nu se știe care este adevărul în această chestiune, acuzația la adresa lui Orban este una extrem de gravă.
Ea a precizat că Simicska a fost colegul de cameră a lui Orban la liceu și că acestea „sunt afirmațiile celui mai bun prieten al său”. Există, astfel, suspiciunea că „cel mai anticomunist politician al ultimilor 25 de ani ar fi fost un informator comunist înainte de căderea fostului regim”, a adăugat ea.
Partidul naționalist radical Jobbik i-a cerut lui Viktor Orban să demisioneze dacă nu va putea dovedi că acuzațiile lui Simicska nu sunt adevărate. Partidul LMP de opoziție a transmis la rândul său că Orban ar trebui să fie chemat în Parlament și să clarifice această problemă. Formațiunea de opoziție Dialog pentru Ungaria (PM) a cerut de asemenea ca toate microfilmele care conțin date despre informatori să fie făcute publice.
Orban și Simicska, care este cu doi ani mai în vârstă decât premierul, s-au cunoscut în timp ce urmau același liceu la Szekesfehervar, în centrul Ungariei.
La 6 februarie, șefii Magyar Nemzet, Hir TV, Lanchid Radio și Magyar Nemzet Online, instituții media la care Simicska avea acțiuni, au demisionat după ce cotidianul Nepszava Online a relatat că omul de afaceri a declarat un ‘război media total’ în urma deciziei guvernului privind taxa pe publicitate care afectează interesele media ale fostului coleg al lui Orban, mai notează MTI.