Viktor Orbán despre decizia Curţii Europene de Justiţie care interzice tăierea rituală (cuşer): Un atac împotriva libertăţii religiilor, moştenirii iudeo-creştine şi comunităţilor evreieşti din Europa

Un atac împotriva libertăţii religiilor, moştenirii iudeo-creştine şi comunităţilor evreieşti din Europa – aşa a calificat prim-ministrul ungar Viktor Orbán decizia din decembrie a Curţii Europene de Justiţie care interzice tăierea rituală (cuşer), într-o scrisoare adresată lui Itzhak Herzog, preşedintele Agenţiei Evreieşti din Ierusalim, potrivit informaţiei transmise, marţi, agenţiei ungare de presă MTI de către şeful Biroului de presă al Prim-ministrului, Bertalan Havasi. În prealabil, în data de 31 decembrie, şeful Agenţiei a trimis o scrisoare lui Viktor Orbán, atrăgându-i atenţia asupra acestui subiect deosebit de important pentru comunităţile evreieşti din Europa, transmite agenția maghiară de știri MTI.

În răspunsul său, Viktor Orbán a precizat: în ultimul deceniu,
guvernul său a depus eforturi pentru asigurarea securităţii şi
bunăstării comunităţii evreieşti din Ungaria.

“În urma eforturilor noastre am fost martori la revirimentul
vieţii şi culturii evreieşti în Ungaria, reviriment caracterizat
prin evenimente notabile precum Jocurile Maccabi şi Festivalul
Culturii Evreieşti, organizat anual”, a scris premierul.

În opinia lui Viktor Orbán, având în vedere aceste eforturi, a
fost o profundă decepţie sentinţa recentă a Curţii Europene de
Justiţie, care permite statelor membre să menţină interzicerea
tăierii rituale.

“Consider că decizia nu este doar un atac împotriva libertăţii
religiilor, ci este îndreaptă în acelaşi timp şi împotriva
moştenirii noastre iudeo-creştine şi împotriva comunităţilor
evreieşti care trăiesc în Europa. În consecinţă, guvernul nostru a
condamnat prompt această decizie dăunătoare, noi vom depune toate
eforturile pentru a protesta împotriva ei la toate forurile
internaţionale posibile” – a formulat Viktor Orbán.

El şi-a afirmat credinţa într-o Europă care – dincolo de
asigurarea libertăţii religiilor – susţine cu mândrie moştenirea,
tradiţiile şi valorile iudeo-creştine pe care ţările şi societăţile
noastre sunt fondate.

Curtea Europeană de Justiţie a dat o sentinţă în data de 17
decembrie anul trecut, prin care menţine interzicerea tăierii
rituale (cuşer) în Belgia.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare