Marile companii americane se implică pentru Biden: Pfizer, Microsoft, Deutsche Bank SUA, Mastercard, Lyft, Moody’s, Ernst & Young, Blackstone

Peste 170 de directori de companii, printre cele mai mari din SUA, au cerut luni Congresului american să recunoască alegerea democratului Joe Biden în funcţia de preşedinte al ţării în cadrul sesiunii prevăzute să aibă loc miercuri, pledând pentru un transfer corespunzător al puterii, informează AFP conform Agerpres.

„Este timpul ca ţara să avanseze”, se arată în această scrisoare semnată de directori de bănci, de fonduri de investiţii, de companii de consultanţă sau chiar de companii aeriene, dintre care multe sunt listate pe Dow Jones, indicele emblematic al Bursei din New York.

Printre semnatari se numără liderul Pfizer, Albert Bourla, directorul juridic al Microsoft, Brad Smith, dar şi şeful Goldman Sachs, David Solomon sau Dexter Goei, care conduce filiala americană a Altice, grup deţinut de miliardarul francez Patrick Drahi. De asemenea, această scrisoare a fost semnată şi de Jonathan Gray, şeful fondului de investiţii Blackstone, al cărui cofondator Steve Schwarzman, un susţinător fidel şi consilier neoficial al preşedintelui în exerciţiu, a declarat deja că este momentul recunoaşterii înfrângerii.

Oficiali ai Deutsche Bank SUA, Mastercard, Lyft, Moody’s sau chiar Ernst & Young, precum şi celebra federaţie de baschet NBA, au semnat, de asemenea, scrisoarea.

„Preşedintele ales Joe Biden şi vicepreşedinta aleasă Kamala Harris au câştigat în Colegiul electoral, iar instanţele au respins contestaţiile lui Donald Trump”, se arată în scrisoare.

„Încercările de a împiedica sau de a întârzia acest proces contravin principiilor esenţiale ale democraţiei noastre”, afirmă autorii acestui demers.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare