New Yorkul terorizat de veveriţe agresive

Dacă pandemia cu noul coronavirus nu i-a speriat îndeajuns pe locuitorii New Yorkului, în ultimele săptămâni cartierul Queens din estul oraşului este terorizat de veveriţe agresive, care au muşcat mai multe persoane. Mai mulţi localnici au declarat că se tem să mai iasă din case din cauza micuţelor rozătoare, relatează AFP şi ABC News conform Agerpres.

„Mi s-a urcat pur şi simplu pe picior, eu îi zic ‘salut, veveriţă, ce faci’, iar ea ori m-a muşcat, ori m-a zgâriat pe gât şi m-am trezit dintr-o dată într-o luptă corp la corp pe care am pierdut-o”, a relatat pentru postul de radio WABC Micheline Frederick, care a ieşit din „confruntarea” din 21 decembrie cu contuzii şi mâinile însângerate şi a trebuit să se vaccineze antirabic.

Vecina ei Licia Wang a fost la rândul ei atacată de o veveriţă. „Am încercat să o scutur, dar nu am reuşit, are gheare, se agaţă de geacă, nu poţi să o dai jos”, a povestit ea.

Cel puţin alte trei persoane au afirmat că au avut întâlniri similare fie cu o singură veveriţă, fie cu un grup.

Majoritatea atacurilor s-au produs pe o stradă din zona rezidenţială Rego Park din Queens.

O altă localnică a mărturisit că nu mai iese din casă decât echipată cu un spray cu piper, de frică să nu fie atacată de veveriţe.

Majoritatea oamenilor din zonă se tem ca acestea să nu-i agreseze pe copii, a explicat Frederick.

Autorităţile sanitare new-yorkeze i-au sfătuit pe locuitori să angajeze un specialist în capturarea animalelor pentru reglementarea acestei probleme de faună locală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare