USR nu vrea să îi dea viceprimari lui Falcă

USR Arad îşi menţine poziţia exprimată în urma alegerilor locale din septembrie, conform căreia în municipiul Arad cei doi viceprimari trebuie să fie de la alte formaţiuni politice decât PNL, care a oferit primarul, în timp ce PNL arată că pentru formarea unei majorităţi în Consiliul Local Municipal (CLM) pretinde în continuare un post de viceprimar.

Într-un comunicat de presă transmis luni, USR Arad arată că alegerile parlamentare au poziţionat formaţiunea aproape de PNL în municipiul Arad, iar acest lucru denotă că executivul local „trebuie partajat”, astfel încât dacă primarul este de la PNL, viceprimarii să fie de la alte partide.

„Aceste alegeri ne-au poziţionat cel mai aproape de partidul aflat la putere, de care ne despart acum doar câteva sute de voturi. Aceasta ne face să spunem, mai mult decât după alegerile din septembrie, că executivul local trebuie partajat, prin alegerea a doi viceprimari din afara PNL. Nu ne ferim de implicare şi cu certitudine nu vom pactiza cu o administraţie centrată spre satisfacerea aparatului de partid”, arată USR în comunicat.

USR consideră că „arădenii îşi doresc altceva” şi arată că poate oferi „profesionalism, responsabilitate şi cinste”.

Poziţia USR este contrară aşteptărilor PNL, ai cărui lideri locali au afirmat în repetate rânduri că sunt convinşi că vor reuşi să ajungă la un compromis privind realizarea unei coaliţii în CLM, dar după alegerile parlamentare, când nu vor mai exista atacuri politice între formaţiunile de dreapta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare