Parlamentarii polonezi, chemați la un program de instrucție militară pentru a semnala tinerilor să fie pregătiți să apere țara

Parlamentarii polonezi vor avea ocazia să urmeze un scurt program de instrucție militară, ca urmare a ‘vremurilor tulburi’ prin care trece țara, a anunțat joi președintele Seimului polonez (Camera inferioară a parlamentului), Radoslaw Sikorski, citat de agenția Associated Press, transmite Agerpres.

Sikorski, fost ministru de externe, a precizat că a luat această decizie împreună cu ministrul apărării Tomasz Siemoniak, pentru a le transmite tinerilor polonezi mesajul că ‘a sosit o vreme când ar putea fi nevoie să fim pregătiți să ne apărăm țara’.

Participarea parlamentarilor va fi strict voluntară, antrenamentul urmând să se desfășoare probabil în luna mai. De asemenea, președintele Seimului i-a îndemnat pe toți polonezii cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani să participe, tot pe bază de voluntariat, la astfel de programe de instrucție militară.

Polonia este tot mai îngrijorată de conflictul din Ucraina, unde Rusia sprijină direct insurgenții separatiști. Armata poloneză este alcătuită începând din anul 2008 exclusiv din militari profesioniști, efectivele ei fiind în prezent de 85.000 de ofițeri și soldați, plus 20.000 de rezerviști.

Guvernul de la Varșovia a inițiat un amplu program de modernizare a armatei — accelerat după declanșarea conflictului din Ucraina — urmând să aloce pentru această inițiativă zeci de miliarde de euro în anii următori.

Ministrul Tomasz Siemoniak a anunțat încă din luna ianuarie că va adopta măsuri pentru a stimula tinerii să urmeze cariera militară, se vor constitui unități paramilitare și va fi sporit numărul exercițiilor pentru pregătirea rezerviștilor, în anul 2016 circa 38.000 de rezerviști urmând să fie chemați să participe la antrenamente militare, față de 12.000 anul acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Înregistrările audio despre corupția la nivel înalt care aruncă Ucraina in aer

    Procesul de achiziții pentru forțele armate ale Ucrainei se...

    Premierul polonez susține că nu va permite mutarea trupelor americane din Germania in Polonia

    Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat reporterilor, la o...

    46 de ani de la moartea lui Josip Broz Tito, slovenul croat, care a creat Iugoslavia

    Liderul incontestabil al Iugoslaviei Socialiste, Josip Broz Tito, a...

    FC Bucovina Cernăuți pentru prima dată in istorie campioana Ucrainei la fotbal

    FC „Bucovina” Cernăuți a cucerit pentru prima dată în...

    Șef al influentului grup rus Valdai analizează vizitele lui Trump și Putin la Xi: Haosul mondial și banii

    Fiodor LUKIANOV, politolog, redactor șef al revistei ”Rusia în politica...

    Nevasta ministrului ucrainean al Apărării a devenit fericita proprietară a unui yacht de lux

    Soția ministrului Apărării al Ucrainei, Mihail Fedorov, Anastasia (născută...

    Industria ospitalității din România crește in statisticile oficiale, dar in realitate se prăbușește

    Industria ospitalității din România înregistrează creșteri doar în statisticile...

    Articole relationate

    Categorii populare