PNL Teleorman acuză spitalele COVID din județ că nu au comunicat necesarul privind dotările și serviciile medicale

PNL Teleorman susține că ar fi înaintat, prin consilierii săi județeni, adrese către spitalele din Teleorman, prin care unităților spitalicești angrenate în lupta cu COVID-19 li se solicită să transmită cu celeritate necesarul imediat privind dotările și serviciile medicale. Până acum, însă, unitățile spitalicești nu au fost receptive și nu au transmis informațiile cerute, astfel încât este acum periclitată funcționarea lor pe anul viitor.

“Pentru asigurarea necesarului de bunuri și serivicii medicale la Spitalul județean de Urgențe Alexandria și a unităților spitalicești din Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele, transformate în suport Covid, grupul consilierilor județeni ai PNL, majoritar în cadrul Consiliului județean, le-a înaintat acestora adrese oficiale prin care le solicită să transmită cu celeritate, până la sfârșitul acestui an, care sunt nevoile imediate privind dotările și asigurarea în condiții optime a serviciilor medicale.

    Scopul acestui demers al consilierilor județeni liberali este de a iniția un proiect de hotărâre, în perioada imediat următoare, în vederea alocării sumelor necesare pentru a asigura o cât mai bună funcționare a unităților spitalicești din Teleorman, devenite unități suport-Covid, cât și pentru asigurarea unui act medical de calitate, în condiții de siguranță.

    Astfel, în baza adoptării viitorului proiect de hotărâre și în funcție de alocările de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății, pentru anul viitor, vor putea fi coroborate sumele alocate de la bugetul de stat pentru a fi asigurate bunurile și serviciile medicale necesare, respectiv realizarea  investițiilor care să elimine, astfel, orice riscuri, și a putea oferi servicii medicale la standarde înalte.

    Totodată, facem mențiunea că de la data transmiterii acestor adrese oficiale (16 noiembrie 2020), până la data de 20 noiembrie, nu fost primit vreun răspuns din partea celor trei unități spitalicești, ceea ce ar putea prelungi perioada de adoptare a proiectului de hotărâre, conform procedurilor, și, implicit, le-ar putea vitregi, în această perioadă de pandemie, de obținerea la momentul oportun a fondurilor necesare pentru buna funcționare a respectivelor spitale suport Covid. “, arată PNL Teleorman în cadrul unui comunicat.

Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Teleorman. Cod AEP: 11200025

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Cancelariei președintelui polonez: Partea de vest a Ucrainei e „Polonia Mică”

    Zbigniew Bogucki, șeful Cancelariei președintelui polonez Karol Nawrocki, s-a...

    Medvedev: Finlanda se află acum pe harta țintelor nucleare ale Rusiei

    Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a...

    Zelenski acuză că „partenerii” nu livrează rachetele promise

    Ucraina are nevoie de rachete; așteaptă și negociază, dar...

    O nouă victorie diplomatică pentru Țoiu: S-a întâlnit cu omologa din Mozambic

    Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit...

    Ce face Japonia cu urșii

    Din cauza recrudescenței atacurilor comise de urși, Japonia a...

    Ziua Poliției Penitenciare la Drobeta Turnu Severin

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare