Aberațiile lui Neluțu de la Sănătate: Spital COVID fără secție ATI

O decizie recentă a Ministerului Sănătății naște noi semne de întrebare: cum poate deveni spital suport COVID-19 un spital care nu are secție de ATI, în condițiile în care, potrivit noului ordin semnat de Nelu Tătaru, unitatea medicală va trebui să aloce 5 paturi ATI pacienților cu coronavirus? Este vorba despre Spitalul Orășenesc Oravița, cel care nu are o secție ATI, și, prin urmare, nici personal suficient specializat în acest sector, scrie Express de Banat.

Să transformi în spital suport COVID-19 o unitate medicală care nu doar că nu are dotările necesare, ci nici personal specializat pentru a face față unei astfel de situații înseamnă să condamni practic zeci de pacienți la un risc maxim. Se știe doar că evoluția acestui virus este imprevizibilă. Totuși, în 18 noiembrie, Ministerul Sănătății a emis un ordin prin care Spitalul Orășenesc Oravița se alătură celor din Reșița și Caransebeș în lupta cu SARS-CoV-2. Se pune întrebarea: s-a gândit cineva și dacă acest spital are dotările și personalul necesar pentru a rezerva 140 de paturi, dintre care 5 paturi ATI, pacienților cu coronavirus, fie ei și cu simptome ușoare și medii?

„Spital suport COVID-19 înseamnă că o parte din resursele unității medicale: paturi, saloane etc., trebuie alocate acestui segment. Vorbim aici despre tratarea cazurilor ușoare și medii. Cazurile grave sunt tratate la spitalele din Reșița și Caransebeș, cele care au secții de ATI. Întrucât spitalul din Oravița va deservi atât pacienților infectați cu SARS-CoV-2, cât și pacienților care se prezintă cu alte probleme medicale, reprezentanții unității spitalicești trebuie să aibă o aripă separată, adică să stabilească anumite circuite, astfel încât pacienții cu SARS-CoV-2 să nu se întâlnească cu cei care au nevoie de sprijin medical în privința altor probleme de sănătate. În ceea ce privește posibilitatea prelevării de probe în vederea stabilirii dacă pacientul a fost infectat (sau nu) cu temutul virus, medicii din Oravița probabil că vor putea face acest lucru, însă probele vor fi trimise către laboratoarele specializate. Totodată, în mod categoric, spitalul trebuie să asigure triajul epidemiologic al pacienților”, spune purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin, Daniel Botgros.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucrainienii au amenințat părinții români pentru a-i forța să înscrie copiii în clasa cu predare în limba ucraineană

    Anatolii Abgaș, președintele ONG „Agenția de dezvoltare locală Orlivka–Kartal”...

    Șeful CJ Caraș Severin îl ironizează pe Bolo: Bravo, Ilie. Ești as pe economie!

    Propun să-i acordăm Premiul Nobel pentru economie geniului Ilie.Din...

    De ce România nu mai exportă miere

    Producția de miere a României anul acesta o putem...

    Meloni acuză guvernul CDU-SPD că este de vină pentru victoria AfD

    Partidul Alternativa pentru Germania (AfD) devine mai puternic deoarece...

    8 dolari galonul de motorină in California, 6 dolari in restul Americii

    Prețul motorinei la pompă a atins, vineri, un nou...

    Articole relationate

    Categorii populare