ALADIN GEORGESCU după întâlnirea de la Guvern: “Câțu înțelege cu greu sistemul de finanțare al DGASPC!”

0

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat în această după-amiază, la Guvern, la o întâlnire cu prim-ministrul Ludovic Orban, miniștrii Cîțu și Boloș. 

“Alături de alți șase președinți ai Consiliilor Județene din țară, am format delegația Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România și împreună am pus în discuție problemele legate de lipsa finanțării Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din toată țara și necesitatea alocării fondurilor la rectificarea bugetară care se așteaptă.

După cum mă așteptam, de altfel, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu a înțeles cu greu sistemul de finanțare al DGASPC și mai mult decât, situația județului Mehedinți, unde numeroasele investiții aflate în derulare au angajat excedentul bugetar al anului trecut.

Am speranța că a plecat lămurit cu privire la ce este de făcut și va aloca fonduri pentru sistemul de protecție a copilului, centrele rezidențiale pentru persoanele adulte cu handicap și pentru finanțarea căminelor pentru persoanele vârstnice.

În județul Mehedinți, de la începutul anului, Consiliul Județean a alocat mult mai mulți bani pentru aceste cheltuieli decât are obligația să asigure, pentru că am înțeles necesitățile tuturor celor din sistem!

Dacă acum am cerut ca Guvernul să aloce fonduri este pentru că legea trebuie respectată, oamenii trebuie să își primească banii, iar investițiile la care ne-am angajat trebuie să continue!

Am speranța că lucrurile se vor îndrepta la viitoarea rectificare bugetară programată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie!”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Sursa foto: gov.ro