Dacă statul român nu poate, o face Ungaria: Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania

Încă 1,2 milioane de măşti de protecţie au ajuns în Transilvania cu sprijinul Guvernului Ungariei, a anunţat UDMR, miercuri. Potrivit comunicatului UDMR, în urma agravării situaţie epidemice, noul transport de măşti de protecţie a ajuns în Transilvania datorită preşedintelui Chi Fu Investment Group, Frank Liu, cu sprijinul guvernului maghiar. Cele 1,2 milioane de măşti chirurgicale vor ajunge, şi de data aceasta, la personalul Fundaţiei Sf. Francisc din Deva şi la copiii aflaţi în îngrijirea acesteia, respectiv la Fundaţia Caritas şi Fundaţia Diakonia, precum şi în şcoli, cămine de bătrâni, instituţii sanitare şi biserici din 16 judeţe transilvănene, transmite agenția maghiară de știri MTI.

UDMR şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donatorul Frank Liu,
respectiv Ministerul Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior
din Ungaria, care a facilitat transportul de măşti.

În comunicat se aminteşte că în urma solicitării UDMR, în
primăvară au sosit două ajutoare de urgenţă din Ungaria. Atunci,
instituţiile şi organizaţiile din Transilvania au primit măşti,
mănuşi, costume de protecţie şi dezinfectanţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare