Costel Barbu (PNL Teleorman): Astăzi am început distribuirea a cardurilor care asigură mesele calde. Din Camera Deputaților voi fi avocatul teleormănenilor și voi aduce bunăstarea în județul Teleorman

Mă bucur că mai pot aduce o veste bună, de data aceasta pentru persoanele defavorizate, care se află în situații financiare precare. La nivelul județului #Teleorman am primit 11.861 de tichete pentru mese calde, de care vor beneficia:- persoanele care au împlinit vârsta de 75 de ani sau peste această vârstă și care beneficiază de indemnizația socială pentru pensionari sau alte drepturi prin legi cu caracter special, plătite prin casele teritoriale de pensii, în cuantum de maximum 800 de lei;- persoanele sau familiile fără adăpost, inclusiv persoanele sau familiile care au fost evacuate, precum și familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale, a anunțat secretarul general adjunct al Guvernului și al PNL, candidat pe prima poziție a PNL la Camera Deputaților, Costel Barbu.

Valoarea nominală a unui tichet social este de 180 lei/lună/persoană. Astăzi am început distribuirea, către beneficiari, a cardurilor care asigură mesele calde în unitățile indicate de primării. Guvernul Orban nu abandonează pe nimeni!Din Camera Deputaților voi fi avocatul teleormănenilor și voi aduce bunăstarea în județul Teleorman, mai afirmă Barbu.

Material realizat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL Teleorman. Cod AEP: 11200025

Hot this week

Topics

Mai mult

    Placido Domingo, omagiu la plecarea Ilenei Cotrubaș

    „Profund întristat de plecare dintre noi a marii soprane...

    Ucraina își trimite mari artiști in prima linie a frontului

    Centrele de recrutare militară din Kiev anulează scutirea de...

    Zuckerberg a cumpărat Castelul Strankly

    Directorul general al Meta, Mark Zuckerberg, a cumpărat Castelul...

    Președinția Poloniei: Scutul Estic e „plin de găuri”

    Programul Scutul Estic, creat pentru a proteja frontiera de...

    Moscova susține că „capitalele europene încearcă cu frenezie” să negocieze pacea in Ucraina

    Reprezentanții țărilor europene la diferite niveluri încearcă să stabilească...

    Articole relationate

    Categorii populare