PRĂBUȘIREA LIREI ȘI A ECONOMIEI TURCEȘTI: Erdogan și-a demis ginerele din fruntea Ministerului Finanțelor

Berat Albayrak, ginerele preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, şi-a anunţat duminică demisia din funcţia de ministru de finanţe al Turciei, invocând motive de sănătate transmite Reuters conform Agerpres.

Un oficial din minister a confirmat anunţul făcut de Albayrak pe contul său de Instagram. Demisia, care i-a luat prin surprindere pe unii analişti şi parlamentari, trebuie aprobată de preşedinte.

Este a doua surpriză din weekend în sectorul financiar din Turcia, după ce sâmbătă a fost demis guvernatorul băncii centrale.

Albayrak a demisionat după ce lira turcească s-a devalorizat anul acesta cu 30%, ajungând la un minim record, în timp ce economia se confruntă cu recesiunea provocată de epidemia de coronavirus. După anunţul demisiei, moneda turcă s-a apreciat cu 1,5% faţă de dolarul american.

Ginerele preşedintelui a fost numit ministru al energiei în 2015 şi a trecut la finanţe după realegerea lui Erdogan în 2018, cu atribuţii sporite pentru şeful statului. În timpul mandatului ministerial, economia Turciei a suferit două căderi, o inflaţie de ordinul zecilor de procente şi o rată ridicată a şomajului. Lira turcească are în prezent mai puţin de jumătate din valoarea de la acum doi ani şi jumătate.

Hot this week

Topics

Mai mult

    De ce a vrut Trump acordul Diesel cu Putin

    Președintele SUA, Donald Trump, a ajuns la un acord...

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Articole relationate

    Categorii populare