Primarul liberal din Oradea îl sfidează pe Orban. NU închide piețele, dar demontează niște uși și pereți laterali

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta a anunţat sâmbătă, într-o declaraţie online, că se vor demonta până luni uşile şi pereţii celor trei pieţe agroalimentare mari din Oradea, care vor fi transformate în spaţii deschise.

Potrivit edilului, în contextual actual al pandemiei şi al deciziei CNSU, s-a luat această decizie în urma discuţiei cu directorul Administraţiei Domeniului Public (ADP), Liviu Andrica. În cele trei mari pieţe se vând, în mod normal, produse agro-alimentare şi nealimentare, care se comercializează în regim de bazar.

„Produsele agro-alimentare vor fi comercializate în continuare în aceleaşi locaţii cu respectarea unor reguli. Până luni, angajaţii ADP vor demonta uşile şi pereţii laterali din pieţele Rogerius, Decebal şi Nufărul, care pot fi demontaţi, pentru a asigura o circulaţie cât mai bună a aerului şi ca spaţiul să fie cât mai aerisit, vor fi asigurate fluxuri separate de intrare şi ieşire la fel ca în supermarket-uri, masca de protecţie va fi purtată obligatoriu în incintele respective, nu sub nas şi nu sub bărbie, atât de cei care vor vizita piaţa, cât şi de comercianţi sau vânzători,” a anunţat primarul.

Edilul a spus că pieţele orădene vor rămâne deschise cu instituirea unor măsuri suplimentare de precauţie împotriva îmbolnăvirii cu COVID-19.

Birta a subliniat că ADP va rezilia contractele de închiriere încheiate cu vânzătorii de produse agro-alimentare care vor fi prinşi că nu poartă corect masca de protecţie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Culisele înțelegerii ruso-americane. Ce au oferit americanii

    Statele Unite ale Americii au oferit Rusiei trei stimulente...

    Zelenski susține că nu știe despre anunțul lui Trump privind un armistițiu energetic cu Rusia

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat astăzi că nu...

    Trump anunță un armistițiu energetic intre Ucraina și Rusia

    Un armistițiu energetic este stabilit între Rusia și Ucraina;...

    Zelenski cere un armistițiu de 60 de zile pentru a organiza alegeri prezidențiale

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a propus astăzi un armistițiu...

    Șoc la Kiev: Ce îi doare pe ucrainieni cel mai tare

    Kievul este „șocat și uluit” de declarația președintelui american...

    Articole relationate

    Categorii populare