Vaticanul l-a sancționat pe un cardinal polonez în vârstă de 97 de ani acuzat de abuz sexual asupra unui minor

Vaticanul l-a sancţionat pe cardinalul polonez Henryk Gulbinowicz, în vârstă de 97 de ani, acuzat de abuz sexual asupra unui minor, a anunţat vineri nunţiatura de la Varşovia. Reprezentanţa diplomatică a Sfântului Scaun a comunicat că fostul arhiepiscop de Wroclaw nu va mai putea oficia în public, va trebui să contribuie la un fond pentru ajutorarea victimelor abuzurilor sexuale şi nu va fi înmormântat în catedrala fostei sale arhidioceze, conform tradiţiei catolice, transmite Reuters.

Vaticanul nu a dat alte detalii despre acuzaţiile la adresa cardinalului, însă cotidianul Gazeta Wyborcza a publicat anul trecut acuzaţiile unui bărbat care susţine că în anii 1990, când era încă minor şi student la un seminar catolic, a fost victima abuzurilor sexuale comise de Gulbinowicz.

Cazul a ajuns la procuratura poloneză, care însă a constatat că urmărirea penală nu mai este posibilă din cauza prescripţiei. Avocatul cardinalului a susţinut la vremea respectivă că acuzaţiile sunt false; vineri, el a refuzat să comenteze pentru Reuters decizia Vaticanului.

Nici autorităţile ecleziastice din Wroclaw, unde Gulbinowicz a fost arhiepiscop din 1976 până în 2004, nu au reacţionat imediat la solicitarea aceleiaşi agenţii. Părintele Rafal Kowalski, purtător de cuvânt al arhidiocezei, a declarat la televiziunea TVN24, preluată de Reuters: ‘Trebuie să spunem că ne pare rău. Există intenţia de a lămuri aceste probleme şi de a judeca, astfel încât cei care le-au făcut rău altora să fie pedepsiţi’.

Joi, Vaticanul a ordonat şi anchetarea fostului arhiepiscop de Gdansk, suspectat de neglijenţă în legătură cu alte acuzaţii de abuzuri sexuale. Luna trecută, Papa Francisc a acceptat demisia unui episcop acuzat de protejarea unor preoţi care au comis astfel de abuzuri. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Zelenski a promulgat legea împotriva școlilor românești

    Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, a promulgat luni, 12 octombrie,...

    Din iulie, Musk a donat peste 276 de milioane de dolari Partidului Republican

    Din iulie, miliardarul american Elon Musk a donat peste...

    Prințul moștenitor saudit se ascunde in buncăre de Houthi

    Prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman, conducătorul de facto...

    Articole relationate

    Categorii populare