Streinu Cercel: Salutul cu pumnul e contraindicat

Medicul Adrian Streinu-Cercel, candidat PSD la alegerile parlamentare, i-a sfătuit, vineri, pe români să nu mai salute cu pumnul, pentru că este un gest contraindicat prin care se pot infecta.

„Dorinţa mea cât se poate de clară este să văd cât mai puţini pacienţi (cu COVID – 19 – n.r.). Ca atare, rugămintea mea este să vă feriţi cât mai mult să vă contaminaţi între dumneavoastră, inclusiv în familiile dumneavoastră. Există un risc mare, în acest moment, să vă infectaţi în familie. Mai mult decât atât, aş vrea să vă dau un sfat practic, pentru că eu îmi doresc ca din Senatul României să vin cu lucruri concrete către dumneavoastră, şi anume: avem tendinţa să facem un gest simplu, acesta să ne salutăm cu pumnul. După părerea mea este contraindicat, pentru că în momentul în care aţi făcut acest gest, luaţi de pe mâna partenerului microbii şi următoarea mişcare este să îi puneţi în palmă, în căuşul palmei, iar de aici la faţă nu mai este decât un pas”, a spus Streinu-Cercel la evenimentul de lansare a campaniei electorale a PSD Bucureşti, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Spania reduce TVA-ului la electricitate, gaze și combustibili de la 21% la 10%

    Prim-ministrul spaniol Pedro Sánchez a prezentat astăzi un pachet...

    Arabia Saudită: Prețul petrolului va crește la 180 de dolari

    Oficialii din Arabia Saudită cred că prețul petrolului ar...

    Trump s-a răzgândit: Nu mai desfășoară trupe terestre împotriva Iranului

    Președintele american Donald Trump a promis joi că nu...

    Tulsi mai pune o cărămidă in controversa iraniană a lui Trump

    Directoarea serviciilor de informații americane Tulsi Gabbard a refuzat...

    Ciprul vrea să rediscute prezența bazelor militare britanice

    Președintele Ciprului, Nikos Christodoulidis, a declarat astăzi că este...

    Șeful Pentagonului: Nu avem arme de dat Ucrainei

    Arsenalele de arme avansate ale Statelor Unite sunt încă...

    Articole relationate

    Categorii populare