Noaptea minții cu prefectul de Galați. PMP: ”Proaspătul prefect numit pe filiera PNL, Eugen Hristache, a reuşit o performanţă demnă de noaptea minţii: a emis o hotărâre care stabileşte că ai voie să faci concerte în interior cu 30% din capacitate ocupată, dar este interzis sub orice formă să faci aceleaşi concerte în aer liber”

Preşedintele PMP Galaţi Cătălin Cristache a declarat că noul prefect numit pe filiera PNL Eugen Hristache a reuşit „o performanţă de noapte minţii” şi a emis o hotărârea care stabileşte că este voie să fie organizate concerte în interior cu 30% din capacitate ocupată, însă concertele în aer liber sunt complet interzise, transmite news.ro.

„La Galaţi, proaspătul prefect numit pe filiera PNL, Eugen Hristache, a reuşit o performanţă demnă de noaptea minţii: a emis o hotărâre care stabileşte că ai voie să faci concerte în interior cu 30% din capacitate ocupată, dar este interzis sub orice formă să faci aceleaşi concerte în aer liber”, a scris Cătălin Cristache joi pe Facebook. Vicepreşedintele PMP la nivel naţional mai spune că  prefectul, prin această decizie „îi bate la fund pe cei de la OMS: în aer liber este mai periculos decât în spaţiu închis”. „Practic, îi bate la fund pe cei de la OMS: în aer liber este mai periculos decât în spaţiu închis. Doamne, apără şi păzeşte. Atât îi duce capul pe oamenii ăştia care ar trebui să pună stavilă coronavirusului. Între timp, 90 de noi infectări din 428 de teste – rată de pozitivarea apentă de 21,9%”, a completat Cristache.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Merz vrea să schimbe fața CDU prin socialism

    Cancelarul german Friedrich Merz a dezvăluit luni o imagine...

    Trump spune că ar putea candida pentru un al treilea mandat

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că va candida...

    Trump spune că s-ar putea intâlni cu Kim: Ar fi incitant, nu-i așa?

    Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că s-ar putea...

    Articole relationate

    Categorii populare