Primarul din Ploiești a scos asistați sociali la curățenie: Mă filma un domn care are o geacă Nike mai scumpă decât orice şi cu un telefon pe care probabil nu îl avem mulţi dintre noi. Era asistat social

Numărul beneficiarilor de ajutoare sociale care participă la acţiunea de curăţenie generală în Ploieşti a crescut de la 20 în ziua de marţi, la 35 miercuri, după ce noul primar al oraşului le-a comunicat asistaţilor social nemulţumiţi că sunt scoşi la curăţenie pe străzi că nu vor mai primi banii de la Primărie. Edilul Ploieştiului a povestit că, ieşit să protesteze în faţa Primăriei faţă de faptul că este cooptat la curăţenia generală, un asistat social îl filma „un cu un telefon pe care probabil nu îl avem mulţi dintre noi”, transmite news.ro.

„Ieri (marţi – n.r.) am avut o întâlnire şi cu cei de la social care pare că sunt rupţi de realitate; au doar drepturi, nu şi obligaţii. Le-am explicat că au şi obligaţii, există şi nişte lucruri corecte pe care le-au spus, dar s-au remediat instantaneu, însă în momentul în care eşti asistat social, obligatoriu ai şi nişte lucruri de făcut şi i-am introdus în acest program de curăţenie generală”, a declarat primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici, miercuri, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii. El a povestit că printre asistaţii social care marţi s-au prezentat în faţa sediului Primăriei, nemulţumiţi de faptul că sunt chemaţi la muncă alături angajaţii de la salubritate şi cei de la spaţii verzi, era un florar îmbrăcat în haine de firmă, care îl filma cu un telefon foarte scump. 

„Am zâmbit amar pentru că mă filma un domn care are o geacă Nike mai scumpă decât orice şi cu un telefon pe care probabil nu îl avem mulţi dintre noi, era asistat social. Din informaţia mea, vinde flori pe undeva pe la cimitirul Bolovani”, a adăugat edilul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare