Ciolacu: Liberalii își doresc toată puterea. Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, acuză că Partidul Naţional Liberal este ”de departe” cea mai ”nereformată” formaţiune politică din România, acuzând că liberalii promovează pe listele de candidaţi ”traseişti” şi că îşi doresc puterea pe toate palierele administraţiei. ”Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine”, a declarat Ciolacu conform news.ro.

”Noi am ales calea de a duce, de această dată, cei mai buni specialişti în Parlament, mai ales în domeniul sănătăţii, şi mă uit pe lista PNL-ului, unde au rămas traseiştii. (..) Fără nicio reţinere vă spun că PNL în acest moment este cel mai nereformat partid din România, de departe”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la B1 TV. 

”Legislaţia se face în Parlament, nu se face prin Ordonanţe de Urgenţă, pe genunchi şi improvizând” a adăugat liderul social-democrat.

El a criticat PNL, susţinând că liberalii şi doresc puterea deplină, la orice nivel al administraţiei.

”Le reamintesc că au existat alţi politicieni, şi la PSD, care şi-au dorit întreaga putere şi niciunul nu a sfârşit bine”, a declarat Ciolacu.

El a precizat că ”noua abordare a PSD” privind recrutarea de specialişti se regăseşte ”în toate judeţele şi în toate domeniile”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America către Europa: Luați gaze din Rusia

    Noua propunere de pace a administrației americane pentru rezolvarea...

    Coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni din Franța, Belgia și Polonia in Cisiordania

    Astăzi, coloniștii israelieni au atacat cu pietre diplomați europeni...

    Zelenski anunță o întâlnire cu rușii și americanii

    Oficialii Ucrainei, Statelor Unite ale Americii și Rusiei s-ar...

    Financial Times: Urmează 3-5 ani de prețuri mari la biletele de avion

    Marile companii aeriene spun că prețurile ridicate la combustibilul...

    Eminența cenușie a Kremlinului: Mat la Zelenski

    Situația din jurul Ucrainei poate fi descrisă drept „mat”,...

    Polonia supărată că „unele țări UE doresc să reducă cheltuielile militare”

    Unele țări ale UE doresc să reducă cheltuielile militare,...

    Articole relationate

    Categorii populare