spot_img
1.7 C
București
sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăAnalizePrefectul de Sibiu, schimb de replici nervos cu un doctor: FACEM DE...

Prefectul de Sibiu, schimb de replici nervos cu un doctor: FACEM DE MINUNE JUDEȚUL

-

Prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, s-a arătat, luni, deranjat de apelul făcut, în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de medicul Voichiţia Halmaghi de la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului județean, unde sunt trataţi pacienţi COVID-19 pentru că nu mai sunt locuri la ATI, aceasta cerând mai multe paturi pentru bolnavii infectaţi, relatează Agerpres.

- Reclama -

„Dacă îmi permiteţi, aş dori să intervin şi eu un pic. Sunt Voichiţa Halmaghi şi îi ţin locul doctorului Csillag de la Serviciul de Urgenţă”, a spus, în timpul şedinţei, medicul urgentist Voichiţa Halmaghi.

- Advertisement -

Prefectul Mircea Creţu şi-a exprimat imediat speranţa că medicul urgentist nu va pune întrebări. „Ascultaţi-mă, sper că nu ne luaţi şi dumneavoastră la întrebări acum”, a replicat prefectul sibian.

Medicul care tratează pacienţi COVID-19 în UPU Sibiu a explicat că sunt atât de mulţi pacienţi infectaţi că nu mai încap în paturile existente.

- Advertisement -

„Nu, nu pun întrebări. Vreau doar să sesizez un anumit aspect. Am ascultat şi vineri datele legate de număr de îmbolnăviri, de ce măsuri s-au luat şi vreau totuşi să sesizez un lucru. La ceea ce se întâmplă acum în Serviciul de Urgenţă, la numărul de prezentări pe care îl avem în Serviciul de Urgenţă, pe partea de COVID, cred că trebuie să ne gândim, nu eu personal, ci cei care pot lua asemenea măsuri, la obţinerea unui număr mult mai mare de paturi pentru internări. Nu avem unde interna pacienţii care au nevoie de internare! Deci, în această perioadă, noi ne ocupăm de pacienţii cu forme grave şi severe, care se prezintă în Urgenţă, care sunt din urmă cu o săptămână pentru că devin gravi şi severi după o săptămână de evoluţie a bolii. Când era vorba de 60-80 de îmbolnăviri pe zi, pe judeţul Sibiu. Actualmente în ultimele zile au fost 100-120. Ieri s-au raportat 150″, a arătat medicul Voichiţa Halmaghi.

Prefectul Mircea Creţu a asigurat-o pe Voichiţa Halmaghi că marţi, la ora 13.00, într-o şedinţă la Prefectură, poate face propuneri, dar i-a zis şi că „face de minune” judeţul prin ceea ce a spus.

„Nu vă supăraţi, doamna doctor sau director ce sunteţi. Nu vă supăraţi, acest lucru nu ştiu dacă face obiectul întâlnirii noastre. Mâine la ora 13.00 avem întâlnire cu toţi managerii, inclusiv cu Ambulanţa. Veniţi atunci cu propuneri. Pe cuvânt! Ne facem de toată minunea ce spuneţi dumneavoastră acum. Auziţi, doriţi să vă spun şi eu nemulţumirile mele acum şi referitor la Ambulanţă şi la spitale?”, a mai spus prefectul sibian.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img