Cazanciuc susține că Iohannis are un plan în 3 pași pentru organizarea alegerilor în 6 decembrie

Preşedintele interimar al Senatului, social-democratul Robert Cazanciuc, a declarat vineri că preşedintele Klaus Iohannis, prin retrimiterea la Parlament a legii prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate, a transmis un mesaj foarte clar – alegerile vor avea loc în vârf de pandemie şi nu îl interesează sănătatea, educaţia, economia, ci toată puterea.

„Astăzi, preşedintele Iohannis a transmis un mesaj foarte clar – alegerile vor avea loc în vârf de pandemie, pe 6 decembrie. Nu îl interesează sănătatea, educaţia, economia, ci toată puterea. De la început, acesta a fost singurul lor obiectiv – să aibă toată puterea. Au eşuat în domeniul sănătăţii, au adâncit pandemia, au eşuat în domeniul economic, au îngropat România în datorii, au umplut buzunarele firmelor peneliste şi au lăsat pe drumuri sute de mii de salariaţi. Au compromis grav agricultura, au pus în pericol siguranţa alimentară a ţării, iar preţurile pur şi simplu au luat-o razna. Au aruncat vina pe toată lumea, pe vârstnici, pe copii, pe părinţi, pe antreprenorii din HORECA, mai puţin pe politrucii lor. Nu au luat nicio măsură coerentă. Au minţit, au dezinformat, au manipulat cifrele pandemiei după propriile interese. (…) Astăzi s-a produs ultimul pas din lanţul preşedintelui Iohannis şi al PNL – preşedintele a retrimis la Parlament legea prin care alegerile parlamentare puteau fi amânate”, a spus Cazanciuc într-un mesaj video publicat pe Facebook.

El a adăugat că PNL şi preşedintele Klaus Iohannis au un plan în trei paşi, pe care „l-au pus în mişcare imediat după alegerile locale”.

„Pasul unu a fost descurajarea participării la vot a categoriilor care nu-i votează. Au decis să facă alegeri în vârf de pandemie pentru a-i speria şi a-i ţine acasă. Pasul doi a fost manipularea datelor privind evoluţia pandemiei, toate raportările din ultima perioadă ne-au arătat că Guvernul prezintă datele care avantajează PNL. Nu există criterii clare, ci doar criterii care sunt schimbate după interesele politice ale PNL. Pasul trei – blocarea cu orice preţ a Parlamentului de a schimba data alegerilor. Au folosit toate tertipurile legislative pentru a amâna intrarea în vigoare a legii care permite Parlamentului să stabilească data alegerilor dacă pandemia devine extrem de gravă. Astăzi au aşezat ultima piesă din acest puzzle. Preşedintele a retrimis la reexaminare legea, tergiversând intrarea ei în vigoare. Calculul lor este profund greşit”, a menţionat acesta. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Prețurile combustibililor în UE au crescut cu 20,8% in aprilie, în Ungaria cu doar 1,5%

    Prețurile combustibililor în Uniunea Europeană au crescut cu 20,8% față de anul...

    Rusia vrea să taie gazul ieftin pentru Armenia

    Kremlinul a anunțat luni că Armenia ar putea pierde...

    Arabia Saudită, condiție pentru Israel

    Arabia Saudită nu va normaliza relațiile cu Israelul până...

    UDMR îl dă afară pe ministrul Culturii după inregistrarea scandaloasă

    Purtătorul de cuvânt al UDMR, Csoma Botond, afirmă că...

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa: Disponibilizări, insolvențe și închideri de companii

    Sectorul automotive, agricultura și HoReCa se confruntă cu disponibilizări,...

    Profesorul Jeffrey Sachs: Europa în pragul unei catastrofe

    Profesorul Jeffrey Sachs, de la Universitatea Columbia, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare