Un plagiator de la SRI specializează procurori DNA, DIICOT și Parchetul Înaltei Curți

Un număr de 50 de procurori DNA, DIICOT și ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) urmează să se specializeze în percheziții informatice prin cursuri în valoare de 100.000 de euro, plătite de PÎCCJ din bani europeni.  Marius Sticlaru, unul dintre patronii firmei care a câștigat contractul de formare profesională, este un fost ofițer SRI căruia i-a fost retras recent titlul de doctor, după ce Academia SRI l-a reclamat, scrie Libertatea.

Marius Sticlaru este absolvent al studiilor doctorale de la Academia SRI, cu titlul de doctor obținut în 2013, după susținerea tezei intitulate: “Securitatea informatică – factor determinant în buna funcționare a infrastructurilor critice”, realizată sub coordonarea profesorului Gheorghe Toma.  Conform pressone.ro, în 2018, chiar instituția care i-a acordat titlul de doctor l-a reclamat pe acesta la CNATDCU pentru o suspiciune de plagiat.

Q-East Software SRL a avut contracte, în ultimul an, cu: DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, Inspectoratul General al Poliției Române, Ministerul Finanțelor, UM0296 – SRI.  În noiembrie 2019, tot Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuit, către Q-East Software, un contract pentru furnizare de pachete software și sisteme informatice în valoare de 7.595.954 lei. De-a lungul timpului, firma lui Sticlaru a sponsorizat atât Serviciul Român de Informații, cât și Inspectoratul General al Poliției Române. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea să își pună avocatul Procuror General

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a trimis luni Senatului...

    Expert militar ucrainean: Vom pierde un punct cheie in Donețk

    Situația de pe frontul din Ucraina rămâne extrem de...

    Președintele libanez refuză să se întâlnească cu Bibi

    Președintele libanez Joseph Aoun a declarat luni că va...

    Tomac anunță o parte din viitorii membri ai Guvernului

    Premierul desemnat, Eugen Tomac, a afirmat că Guvernul său...

    Articole relationate

    Categorii populare