Firmă lui Grindă a primit finanțări de la ministerul condus de acesta

Ministrul lucrărilor publice, Ion Ștefan, asociat al firmei SC Balcanic Prod SRL, a aprobat, în trei tranșe, în perioada decembrie 2019 – iulie 2020, suma totală de 1.099.864 de lei pentru societatea comercială la care este asociat. Contactat de Libertatea, Ștefan a declarat că “nu are nicio firmă”, deși aceasta apare în declarațiile de avere și de interese depuse de el, în iunie 2020, pe site-ul Camerei Deputaților.

Proiectul finanțat inclusiv din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional, a demarat în 2017, iar Balcanic Prod SRL s-a înscris pentru finanțare care viza “achiziționarea de echipamente, crearea unui loc de muncă și participarea la un târg internațional”. Aproape 4 milioane de lei ar urma să primească firma ministrului Ion Ștefan din bani europeni, nerambursabili, până la finalul proiectului. Conform site-ului monitoruldevrancea.ro, contractul a fost semnat în 2018, în luna aprilie, fiind încheiat între firmă și Ministerul Dezvoltării. În decembrie 2019, potrivit datelor de pe site-ul ministerului, firma lui Ion Ștefan a primit de la minister bani în patru tranșe: 12.243 de lei, 2.160 de lei, 274.489 de lei și 48.439 de lei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Bulgaria înregistrează exporturi de energie electrică fără precedent. De ce?

    În condițiile funcționării reduse a centralelor nucleare de pe...

    Articole relationate

    Categorii populare