spot_img
4.6 C
București
miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăVranceaRețea de prostituție din Vrancea pentru Franța

Rețea de prostituție din Vrancea pentru Franța

-

Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, marţi, şapte percheziţii domiciliare, în baza unui ordin european de anchetă emis de către autorităţile din Franţa, la locuinţele unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism şi spălare a banilor.

- Reclama -

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada octombrie 2017 – septembrie 2019, membrii grupării ar fi comis fapte de trafic de persoane şi proxenetism pe teritoriul Franţei.

- Advertisement -

În urma investigaţiilor efectuate a rezultat faptul că aceştia au recrutat tinere, cu preponderenţă din mediul rural, care proveneau din familii destrămate şi fără posibilităţi financiare, cărora le promiteau o viaţă lipsită de griji şi, prin intermediul metodei „loverboy”, le-au sedus, după care le-au determinat să practice prostituţia şi să le remită sumele de bani obţinute.

Astfel, după ce transportau fetele pe teritoriul Franţei, proxeneţii publicau anunţuri pe site-uri cu privire la serviciile sexuale prestate de către acestea, localitatea, durata de şedere a acestora şi un număr de telefon de contact. Clienţii primeau mai apoi prin mesaj text mai multe detalii în legătură cu prestaţiile sexuale propuse şi tarifele practicate.

- Advertisement -

Membrii grupării foloseau mai multe linii telefonice pentru a atrage un număr mai mare de clienţi şi deplasau victimele în diferite locaţii, în scopul atragerii cât mai multor clienţi prin această formă de turism sexual.

‘Câştigurile obţinute, estimate la aproximativ 6.000 de euro/lună/fată exploatată, erau păstrate în totalitate de către membrii grupării, rareori fiind împărţite în mod egal cu victimele, care, dacă încercau să fugă, erau ameninţate şi agresate’, arată DIICOT.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente, înscrisuri, telefoane mobile şi laptopuri utilizate de către persoanele suspecte în desfăşurarea activităţii infracţionale.

În cursul zilei de marţi, la sediul SCCO Vrancea vor fi conduse, în vederea audierii, opt persoane.

În cursul anului 2019, autorităţile franceze au procedat la arestarea a nouă suspecţi, membri ai aceluiaşi grup infracţional, acţiunea de marţi de pe teritoriul României fiind faza a doua a operaţiunii de destrămare a acestei reţele organizate. 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img