spot_img
3.5 C
București
marți, noiembrie 26, 2024
AcasăAnalizeScandalul racordării "gratis" la gaze: Prostie și impostură

Scandalul racordării „gratis” la gaze: Prostie și impostură

-

Costurile de care vor fi scutiţi cei care se vor racorda la reţeaua de gaze vor fi suportate de fapt de toţi consumatorii în facturile finale, iar în unele cazuri e vorba de milioane de euro, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei şi expert în domeniu.

- Reclama -

El a criticat în termeni duri intenţia autorităţilor ca racordarea noilor clienţi la reţelele de gaze să fie suportată de operatorii de distribuţie şi a arătat că, de fapt, tot consumatorii vor fi cei care vor plăti acele costuri.

- Advertisement -

„Încep să mă satur de atâta prostie şi impostură. În primul rând, nu e nimic gratis. Toţi ceilalţi consumatori vor suporta costurile. Dacă e cineva în vârful muntelui şi vrea să se conecteze, vor fi costuri de ordinul milioanelor de euro”, a spus Nicolescu.

În opinia sa, optimă este încălzirea cu ajutorul energiei electrice din surse nepoluante, iar extinderea reţelelor de gaze va însemna, de fapt, adâncirea dependenţei de Rusia.

- Advertisement -

„De ce nu trecem încălzirea pe electric, pompe de căldură şi energie regenerabilă? De ce mai construim centrale nucleare dacă nu facem încălzire pe electric? Gazul natural este un combustibil poluant. Nu avem gaz pe termen lung şi vom aruncă populaţia României direct în braţele ruşilor. Cei care ne conduc trebuie să înţeleagă că suntem într-o altă epocă şi că tranziţia energetică se va întâmplă cu noi în rol de spectator. Este păcat pentru un domeniu în care am fost primii şi în care am putea avea un cuvânt de spus”, a completat Răzvan Nicolescu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img