Deutsche Welle: România e în zodia serviciilor secrete

SRI, armata și Jandarmeria funcționează în baza unor legi care ar trebui urgent reformate, observă analiștii Deutsche Welle într-un material difuzat azi, care iau în serios promisiunea recentă a președintelui Klaus Iohannis de a reforma serviciile în perioada următoare, relatează Inpolitics.

”De altfel, amânarea admiterii României în spațiul Schengen are în bună măsură de a face cu temerile Vestului că în spatele butoanelor sau chiar la butoanele unor autorități dintre cele interconectate se află încă personaje cu trecut sau conexiuni dubioase și care, dacă li s-ar permite accesul la circuitul clasat de informații euro-atlantice, ar deveni vulnerabilități pentru securitatea comunitară (nivelul încă destul de ridicat al corupției este un alt motiv și nu e deloc străin de cel anterior pomenit).
Atât SRI cât și alte structuri care ar trebui să fie o garanție a unei societăți liberale și democratice, au în miezul lor doctrina comunistă a „luptei întregului popor”, logica Războiului Rece și sângele poliției politice. O altă anomalie românească în spațiul euro-atlantic este că serviciile secrete sunt considerate „forțe armate”

Războiul dus prin dezinformare, „capturarea” și subordonarea decidenților politici coruptibili de către grupuri ostile de interese și influențarea deciziilor publice, subminarea încrederii în autoritățile statului, slăbirea statului, topilarea economie, asediile cibernetice sunt doar o parte din primejdiile ce amenință democrația, statul de drept și libertățile indivizilor și împotriva cărora nu doar că nu s-a făcut nimic serios până acum dar care chiar au fost favorizate. Pentru reformă este nevoie de voința politică de a dărâma și reclădi de la zero actualul sistem, oricâtă rezistență ar opune stâlpii și profitorii lui. Ar fi, dacă ar fi să fie, un război murdar cum rar s-a mai văzut într-o țară în care discursul public este oricum intoxicat și mizerabil. Dar România chiar trebuie să își demonstreze că poate ieși din zodia serviciilor secrete și a instituțiilor de forță militară” mai scrie D.W.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Președintele sud-coreean l-a rugat pe Papă să viziteze Coreea de Nord

    Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat vineri că...

    Bolojan braț la braț cu un condamnat definitiv la 6 ani de închisoare

    Ilie Bolojan este prezentat de liberalii de serviciu ca...

    Ministrul de externe olandez cere Ucrainei să nu mai atace instalații civile din Rusia

    Olanda recomandă Ucrainei să respecte dreptul internațional umanitar și...

    Zelenski l-a rugat pe președintele brazilian să vorbească cu Xi și Putin pentru o întâlnire

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a rugat pe președintele brazilian...

    Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Târgu Mureș, concert inedit pe Lacul Ursu din Sovata

    Într-o inițiativă inedită de promovare a turismului prin cultură,...

    Liberalii au renunțat la excluderea lui Veștea

    Președintele PNL Arad, europarlamentarul Gheorghe Falcă, afirmă că PNL...

    Scandal intre Trump și Meloni: Ministrul italian de externe și-a anulat vizita in SUA

    Premierul italian Giorgia Meloni a declarat vineri că afirmația...

    Articole relationate

    Categorii populare