Mitropolia Moldovei și Bucovinei: Am luat act de decizia autorităţilor de a opri venirea la Iaşi a pelerinilor la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. În esenţa ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au declarat, luni seara, că Sfânta Liturghie va fi oficiată pe 14 octombrie, cu prilejul prăznuirii hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi îndeamnă credincioşii din afara Iaşiului la post, rugăciune şi o faptă bună pe care le-ar fi făcut şi în timpul dedicat pelerinajului, transmite Agerpres.

„Am luat act de decizia autorităţilor de a opri venirea la Iaşi a pelerinilor la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. În esenţa ei, sărbătoarea nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioşi care vor putea participa, în speţă cei din Iaşi. Îi îndemnăm pe acei pelerini care ar fi vrut să ajungă la Iaşi să folosească pentru rugăciune, pentru post, pentru o faptă bună timpul pe care l-ar fi dedicat călătoriei. De exemplu, pot citi Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, cu nădejdea că Dumnezeu le va asculta cererile cele bune şi le va aduce mângâiere. Cu siguranţă pentru aceşti pelerini va veni şi clipa când vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaşte”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Declaraţia a fost făcută după ce şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.

Referitor la organizarea sărbătorilor religioase şi care este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor sau pelerinilor din alte localităţi. Acest lucru este extrem de necesar, pentru că riscul major nu este numai participarea la faţa locului, riscul major este pe durata transportului în autocare. Dacă se stă într-un autocar, într-o maşină sau mijloc de transport ore, este suficient să fie o singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi cei care au călătorit cu mijlocul de transport infectaţi acasă. Acest lucru trebuie să fie limitat. Sărbătorile se fac, doar că participanţii vor fi doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”, a precizat Raed Arafat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii au spart 50 miliarde dolari în Iran

    Costul real al operațiunii americane împotriva Iranului este de...

    UE a suspendat finanțarea pentru Serbia

    Uniunea Europeană a suspendat finanțarea către Serbia din cauza...

    Trump anunță reducerea trupelor americane din Germania

    Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că...

    Trump: Ucraina a fost învinsă militar

    Ucraina a fost învinsă militar, a declarat președintele american...

    Bolo ar vrea să racoleze parlamentari pentru un guvern minoritar

    Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, la TVR, întrebat...

    Bolo il amenință pe Nicușor cu candidatura la prezidențiale

    Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că va...

    Articole relationate

    Categorii populare