Ungaria și Polonia nu mai vor să fie pe post de ”sac de box al politicienilor europeni”: Vor înfiinţa un institut pentru a evalua respectarea statului de drept în UE

Ungaria şi Polonia vor înfiinţa un institut comun pentru a evalua respectarea statului de drept de către ţări membre în întreaga Uniune Europeană şi pentru a contracara astfel acuzaţiile de încălcare a statului de drept, a anunţat luni ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, relatează Reuters conform Agerpres.

După ce s-a întâlnit cu ministrul polonez de externe Zbigniew Rau la Budapesta, Szijjarto a declarat că raportul UE privind statul de drept, care va fi discutat în curând la Bruxelles, se anticipează să fie mai degrabă o declaraţie politică, decât o evaluare bine întemeiată.

„Scopul institutului comparativ va fi să nu fim luaţi de proşti”, a spus Szijjarto, adăugând că există „destui politicieni occidentali care ne folosesc pe post de sac de box”.

Institutul va examina cum a fost respectat statul de drept în UE, pentru a evita aplicarea unor „standardele duble” Poloniei şi Ungariei, a spus el.

Guvernul Partidului Lege şi Justiţie (PiS) din Polonia, la fel ca şi executivul aliatului său ungar Viktor Orban, este angrenat de mai mulţi ani într-o luptă cu UE din cauza acuzaţiilor de diminuare a standardelor democratice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un fost ofițer ucrainean care a dezertat in Rusia a fost ucis in Crimeea

    Fostul ofițer ucrainean Robert Șagheev (49), care era comandantul...

    Premierul ungar ironizează România: Noi lucrăm cu planurile realizate de cei mai buni ingineri

    Situația de la centrala nucleară Cernavodă, oprită de România...

    Newsweek: Căldura anormală și seceta din Europa avantajează Rusia

    Căldura anormală și seceta din Europa au complicat rutele...

    Furtuna perfectă se pregătește să lovească Ucraina

    Perturbările din porturile ucrainene de la Marea Neagră, creșterea...

    Expresul Caspic, ruta strategică care evită Occidentul

    Rusia a creat „în secret” o rută strategică de...

    Medicii sârbi care acceptă să lucreze la sate vor avea un salariu cu 15 până la 20% mai mare

    Președintele sârb Aleksandar Vučić a declarat astăzi că medicii...

    Articole relationate

    Categorii populare