PSD a câștigat Dâmbovița și Târgoviște

PSD ar fi câştigat, potrivit numărătorii paralele, funcţiile de primar al municipiului Târgovişte şi de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, edilul Târgoviştei, Cristian Stan, susţinând că este una dintre cele mai mari victorii ale social-democraţilor în Dâmboviţa.

Cristian Stan a candidat pentru un nou mandat de primar al Târgoviştei şi deputatul PSD Corneliu Ştefan – pentru funcţia de preşedinte al CJ Dâmboviţa.

„Vreau să le mulţumesc târgoviştenilor pentru încrederea masivă pe care mi-au acordat-o, este un vot covârşitor. Cred că este, poate, cel mai clar rezultat de la momentul în care se organizează alegeri democratice locale, la Târgovişte. Este un moment important, lucrul acesta asigură, pe de o parte, o legitimitate foarte clară, pe ceea ce înseamnă funcţia de primar, dar, în acelaşi timp, şi o stabilitate în consiliul local şi, de asemenea, votul este foarte clar şi pe ceea ce înseamnă consiliul judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi cred că înregistrăm una dintre cele mai mari victorii al PSD în judeţul Dâmboviţa”, a declarat, duminică seara, pentru AGERPRES, primarul Târgoviştei, Cristian Stan. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Țoiu a făcut, din nou, de râs România

    Să recapitulăm faptele cu care se laudă Țoiu plus...

    Șeful Gazprom s-a întâlnit cu unul din liderii AfD

    Directorul executiv al Gazprom, Alexey Miller, a avut o...

    Schröder la Moscova

    Kremlinul consideră vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder în...

    Cum se face trafic de influență la Bruxelles

    O nouă șmecherie, totodată afacere de succes, înflorește la...

    Trei zile de istorie vie la Drobeta-Turnu Severin. Festivalul Daco-Roman DRUBETA începe pe 5 iunie

    Parcul General Dragalina din Drobeta-Turnu Severin va deveni, între...

    UNIFARM își consolidează în 2026 poziția de actor strategic...

    Articole relationate

    Categorii populare