Ciolacu: Radu Moldovan este, de departe, cel mai performant preşedinte de consiliu judeţean – nu al PSD, ci al României

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la Bistriţa, că preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, ar fi cel mai performant din România, fiind convins că acesta va obţine, la alegerile locale de duminică, cel de-al treilea mandat.

„Radu Moldovan este, de departe, cel mai performant preşedinte de consiliu judeţean – nu al PSD, ci al României. Cred că aveţi şi dumneavoastră cifrele şi statisticile: în acest moment, Radu Moldovan a adus în judeţul dumneavoastră, numai din fonduri europene, 5.000 de euro pe cap de locuitor. Următoarele judeţe sunt până în 2.000 de euro, deci diferenţa este dublu şi. Cea mai serioasă organizaţie a PSD din Ardeal, cu cele mai bune performanţe ale PSD. Sunt ferm convins că şi în următorul mandat Radu Moldovan va face, înainte de politică, administraţie locală şi mă bazez pe ajutorul şi pe experienţa lui, atât administrativă, cât şi politică, şi în echipa de conducere de la Bucureşti, unde este vicepreşedinte la nivel naţional”, a spus Ciolacu.

La rândul său, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu, a spus că se bazează pe expertiza lui Radu Moldovan şi a primarilor social-democraţi din judeţul Bistriţa-Năsăud în vederea elaborării unei strategii privind descentralizarea şi simplificarea administrativă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare