Agricultura rămâne o prioritate pentru PSD/ Ciolacu: O să venim cu inițiative în acest sens

Liderii centrali ai Partidului Social Democrat,  Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu,  au fost prezenți,  la sfârșitul săptămânii trecute, în județul Gorj,  unde s-a  întâlnit cu reprezentanții partidului de la Gorj, cu primarii PSD, dar și cu cetățenii din județ.

Surpriza vizitei președintelui PSD a reprezentat-o întâlnirea cu rudele din comuna Bălești.  Marcel Ciolacu,  originar din Bălești din partea tatălui,  a avut parte de o întâlnire la care nu se aștepta, cu verișorii și mătușa sa, din localitatea situată la câțiva kilometri de Târgu Jiu.  Emoția revederii a fost evidentă,  atât pentru social democrat,  cât și pentru mătușa acestuia, cu care nu se mai văzuse de mai bine de șase ani, de la ultima sa vizită în Gorj.

De asemenea, Marcel Ciolacu a avut o întâlnire și cu agricultorii din localitate,  care i-au mărturisit că s-au bucurat din plin de măsurile bune întreprinse de Guvernul PSD, prin ministrul Petre Daea,  dar și de oportunitățile oferite prin programele cu finanțare europeană.

Printre aceștia se află  și Balaci Cosmin Mihai, de 32 de ani, din satul Ceauru, comuna Băleșt. Este unul dintre cei mai importanți producători agricoli din comuna Băleşti. Acesta deţine patru  solarii ce se întind pe o suprafață de 1100 mp. Cel mai mare sprijin l-a avut prin programele finanțate din fondurile europene, iar acum este unul dintre cei mai importanți producători din localitate.

„Îl felicit pe acest tânăr. Se vede că a muncit mult,  iar astfel de oameni trebuie promovați. Este o afacere de familie,  este un lucru foarte bun.  O să vorbesc cu domnul ministru Daea și o să venim cu o inițiativă legislativă în acest sens”,  a declarat Marcel Ciolacu,  președintele PSD. 

Comandat de: PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT – ORGANIZAȚIA   PSD GORJ 

Realizat de FLUX 24 MEDIA COMMUNICATION SRL

CUI mandatar financiar:  21200019

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare