Județul Teleorman se confruntă cu o problemă gravă, în ceea ce privește alimentarea cu apă potabilă. Acolo unde există sistem de alimentare cu apă, în orașe și municipii și în doar câteva localități rurale, oamenii primesc la robinet o apă mizerabilă ce are, de multe ori, culoarea cafelei. Acest lucru se întâmplă din cauza sistemului foarte vechi de conducte, pe care administrația PSD din ultimii 30 de ani nu a reușit să îl îmbunătățească.
ApaServ, operatorul județean de distribuție a apei, se chinuie de 11 ani să semneze un contract pe fonduri europene de reabilitare a sistemului. Între timp, de suferit au cetățenii, locuitorii județului Teleorman, care sunt obligați să plătească facturi enorme pentru o apă de o calitate mai mult decât îndoielnică.
Primarul municipiului reședință de județ, Victor Drăgușin, dă vina, pentru această situație, pe cetățeni, pe care îi ”ceartă” într-o conferință de presă, că apa este murdară din cauza lucrărilor pe care ei le execută în locuințe.
Consiliul de administrație al ApaServ, unicul operator de apă-canal din Teleorman, este format din reprezentanți ai Consiliului Județean și ai celor cinci orașe și municipii din județ. Toate acestea sunt conduse, de ani buni, de membri PSD.
Executat de FLUX 24 Media Communications la comanda PNL, Organizația Teleorman, Cod mandatar: 21200012