Primarul Sibiului nu vrea deschiderea școlilor pe 14 septembrie

Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, candidat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) pentru al doilea mandat, a declarat luni seara că ar prefera ca anul şcolar să înceapă după organizarea alegerilor locale.

„În ce priveşte începerea anului şcolar, din anumite puncte de vedere, vorbesc acum din punctul de vedere al alocării fondurilor necesare pentru aceste măsuri de prevenţie, Primăria Sibiu a organizat o şedinţă extraordinară şi am alocat banii necesari pentru separatoare, pentru tablete, deci, pentru ceea ce este nevoie. Să nu uităm că administraţia publică locală lucrează după legi şi noi am aşteptat legile care s-au emis de către Guvern şi le aplicăm. Dar în ceea ce priveşte începerea în data de 14 (septembrie n.r.) sau în data de 1 octombrie şi eu aş pleda pentru începerea şcolii după alegeri, din motivele pe care le-a spus colegul de la ALDE”, a spus Astrid Fodor, în cadrul unei dezbateri electorale pe tema educaţiei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    România a importat pentru prima dată in istorie diesel din Albania și Tunisia

    Situația tensionată de pe piața carburanților, în special a...

    Americanii vor nichelul cubanez

    Statele Unite au anunțat joi noi sancțiuni împotriva Cubei,...

    Motorina a ajuns in Germania la 2,45 euro

    Prețurile combustibililor în Germania au crescut din nou față...

    Ucraina și-a făcut bugetul pe 2027 bazându-se de 46 miliarde de euro din străinătate

    Guvernul ucrainean a adoptat bugetul pentru anul 2027, ce...

    Trump spune că baza militară americană din Polonia e aproape

    Președintele american Donald Trump a salutat joi 'progrese majore'...

    Fritz recunoaște că PSD decide soarta lui Siegfried

    Președintele USR, Dominic Fritz, apreciază că premierul desemnat, Siegfried...

    Articole relationate

    Categorii populare