Primul parlamentar exclus din PSD după eșecul moțiunii de cenzură și legătura cu Ponta

Deputatul PSD Dan Ciocan a fost exclus din partid de către Biroul permanent al PSD Caracal, organizaţie din care acesta face parte, unul dintre motive fiind absenţa din Parlament unde trebuia să se dezbată moţiunea împotriva Guvernului.

Potrivit unui comunicat al preşedintelui PSD Olt, Marius Oprescu, remis luni seara AGERPRES, excluderea din partid a deputatului Dan Ciocan a fost decisă luni, în şedinţă statutară Biroului permanent al PSD Caracal, cu votul tuturor celor prezenţi.

Liderul PSD Olt punctează că deputatul Dan Ciocan a încercat să convingă membri ai PSD să candideze la Caracal din partea Pro România.

„Motivele excluderii sunt următoarele: absenţa de la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban; încercările repetate de a convinge, în sediul PSD Caracal, folosindu-se de calitatea sa de deputat, membri cu notorietate ai PSD să candideze pentru Consiliul Local Caracal din partea formaţiunii Pro România. Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizaţiei PSD Olt, organizaţie care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat şi funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizaţii din judeţ. Organizaţia noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudini duplicitare, ipocrizie şi lipsă de caracter”, se precizează în comunicatul preşedintelui PSD Olt.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Un nou scandal cu inteligența artificială: Meta a piratat o altă companiei

    Meta a anunțat miercuri că unul dintre modelele sale...

    Piața Mircea din Drobeta Turnu Severin își schimbă fața

    Comercianții din primul tronson al Pieței Mircea din Drobeta-Turnu...

    Trump întâlnire cu sponsorii: El trebuie să câștige viitoarele alegeri

    Președintele SUA Donald Trump, în timpul unei întâlniri private...

    Fostul ambasador ucrainean in SUA pus sub acuzare pentru îmbogățire ilegală

    Fostul viceprim-ministru al Ucrainei, fost ministru al Justiției și...

    Bulgaria înregistrează exporturi de energie electrică fără precedent. De ce?

    În condițiile funcționării reduse a centralelor nucleare de pe...

    Articole relationate

    Categorii populare