Jurnalistul Sabin Orcan reacționează, într-o postare pe Facebook, la acuzațiile aduse la adresa lui de Mălin Bot. Sub titlul ”Răspuns la minciunile spuse despre prietenii, colegii, familia și soția mea. Pe puncte, ca să priceapă și ultimul Bot”, Sabin Orcan precizează că Newsweek România, publicație pe care o conduce, nu are datorii la stat și nici ”finanțatori din umbră”, admite că publicația a avut publicitate electorală din partea unor partide ”pe care noi le considerăm democratice” și precizează că el și familia lui trăiesc într-un apartament de două camere, nu într-un „penthouse”, așa cum afirmă Mălin Bot, transmite B1.ro.
CE A SUSȚINUT MĂLIN BOT:
Iată, mai jos, postarea integrală a lui Sabin Orcan:
RĂSPUNS LA MINCIUNILE SPUSE DESPRE PRIETENII, COLEGII, FAMILIA ȘI SOȚIA MEA. PE PUNCTE, CA SĂ PRICEAPĂ ȘI ULTIMUL BOT
N-aveam de gând să răspund iarăși calomniilor împrăștiate despre noi de boschetarul mediatic care răspunde la numele predestinat de Bot. Asta pentru că din ce în ce mai puțini oameni „pun botul” la elucubrațiile lui. Mai ales la cele în care intră cu bocancii murdari în viața privată a persoanelor pe care le terfelește.
Atacul la soția mea – pe care o face cum îi vine la gură – e cea mai abjectă formă de linșaj pe care am văzut-o în ultima vreme.
Dar, cum ziceam, oamenii au început deja să înțeleagă asta. La ultimele postări în care îmi linșează familia, Bot nu sare de 15 „like”-uri.
Prin urmare, n-aș avea de ce să mă justific.
O fac totuși aici, pentru că trebuie să rămână undeva, „for the record”, adevărul. Și pentru că s-or mai găsi și câțiva oameni de bunăcredință care s-ar putea lăsa păcăliți de minciunile debitate de acest mesia cu băț.
Răspund pe puncte, ca să priceapă și ultimul bot:
• Majoritatea datoriilor firmei care editează Newsweek România sunt către acționari, nu către stat sau către terți. Datorii pe care nu intenționăm să la recuperăm decât atunci când firma va aduce profit. Lucru care ar trebui să se întâmple în următorii ani. Asta înțelege orice guguștiuc: un business care se construiește de la zero trebuie susținut pentru o perioadă până ajunge pe „breakeven”. Nimeni nu deschide o afacere care face profit din prima zi.
• Nu există niciun „finanțator din umbră”. Toți banii investiți sunt din fonduri proprii sau din contracte la vedere. Putem număra sute de companii care își fac reclamă în revistă sau pe site, care sponsorizează diversele evenimente pe care le organizăm. Totul, legal și transparent.
• Am avut publicitate electorală, ori de câte ori au fost alegeri, de la toate partidele pe care noi le considerăm democratice: PNL, USR-Plus, PMP). Am refuzat, așa cum se știe, ofertele venite de la alte formațiuni – gen PSD – care militau împotriva valorilor pe care le susținem (stat de drept, apartenența la UE și NATO etc). Asta nu ne împiedică să publicăm articole critice despre toți politicienii pe care-i prindem în ofsaid, indiferent de culoarea lor politică.
• Spre deosebire de Bot, care n-are un loc de muncă stabil și care trăiește din „donații” făcute pe un site din străinătate (fiind scutit de taxele și impozitele plătite de orice salariat), noi am virat statului aproape o jumătate de milion de euro în ultimii ani. Adică am mai plătit, lunar, încă vreo cinci salarii medii pe economie!
• Din 2008 încoace, media veniturilor familiei mele, din salarii și dividende, a fost de 7.000 de euro pe lună. Adică peste un milion de euro în ultimii 12 ani. O cifră rezonabilă dacă ne gândim că, în acest timp, am condus câteva dintre cele mai mari ziare românești și am moderat o emisiune tv de mare audiență. E mult, e puțin? Nu știu. Dar a fost suficient pentru a investi într-o companie media.
• Așa-zisul „penthouse” descris de Bot e un banal apartament cu două camere, cu o suprafață totală de 65 mp. Apartament situat la etajul 5 din 8, într-un bloc în care există și apartamente de 3 sau 4 camere. Carevasăzică, e cam cât „garsoniera” preacinstitului parlamentar pe care sare să-l spele Bot. Doar că noi n-am primit-o cadou, în urma vreunei inginerii imobiliare, ci ne-am împrumutat și am achitat suma de 90.000 de euro. Conform dovezilor atașate mai jos. O sumă uriașă, întrucât am cumpărat-o, ghinion, chiar înainte de criza imobiliară. Dar apartamentul nu e încă al nostru, întrucât mai avem multe rate de plătit la creditul pe care l-am făcut.
• Soția mea n-a lucrat niciodată în administrație sau la primărie, din simplul motiv că nu e conțopistă de meserie. Toată viața a fost dascăl și apoi psiholog. Lucru cu care se ocupă și azi, ca angajată în instituția care coordonează școlile, grădinițele și creșele din localitate. Care se află, conform legii, în administrarea Consiliului Local. Peste tot în țară – inclusiv în orășelul în care predă fosta doamnă Bot – e la fel. Asta nu înseamnă că toți profesorii, învățătorii și educatorii din România pot fi considerați pesediști, peneliști sau… pandeliști!
• Dar asta nu a contat niciodată pentru colegii mei. Care au scris în ultimii ani sute de articole critice la adresa cuplului Firea-Pandele. Le găsiți printr-o simplă căutare pe internet. Articole documentate, cu dovezi, care au dus inclusiv la anchete penale. Cum ar fi, ca să dau un singur exemplu, dosarul de la DNA al fostului șef al vânătorilor lui Dragnea, care a primit de la Primăria Capitalei un contract dubios de dezinsecție.
• La fel, opțiunile noastre politice sunt arhicunoscute. La fiecare rând de alegeri, am anunțat aici cum votăm – niciodată cu stânga! Deci niciodată cu Pandele-Firea. Chiar aș fi curios să văd dacă îndrăznește cineva s-o dea afară pe soția mea, în mod abuziv, pentru că nu votează cu cine trebuie! Pentru că de-abia aștept să pun în mișcare avocații. Ceea ce vom face, probabil, și în legătură cu calomniile ordinare vânturate despre noi de boschetarul mediatic.
P.S. Deși știu prea multe amănunte despre viața promiscuă a lui Bot, eu n-o să le fac niciodată publice. Din respect pentru familia lui, supusă unor umilințe înfiorătoare. Ce știu însă mi-e de ajuns ca să înțeleg ce caracter infect și ce minte bolnavă are individul.