Amă naturală în lupta împotriva coronavirusului ținută închisă în România

Comisia medicală constituită în cadrul Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR) consideră că tratamentul balnear, prin creşterea imunităţii organismului uman, reprezintă o armă naturală în lupta împotriva coronavirusului, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele asociaţiei, Nicu Rădulescu.

„Cadrele medicale din turismul balnear, care s-au constituit într-o comisie medicală a Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din Romania, care include numai medici, doctori de renume naţional şi internaţional, au susţinut şi susţin în continuare că e dovedit ştiinţific că factorii naturali de cură, însemnând apele minerale, apele termale, apele sulfuroase, apele sărate şi aşa mai departe ajută la creşterea imunităţii organismului, deci ele pot fi folosite ca un antidot – corpul uman va fi mult mai puternic, mai rezistent la acest virus. În toată lumea, în toată Europa este folosită apa termală ca un front de luptă împotriva virusului, pentru că omul se fortifică, omul devine imun, numai la noi le ţinem închise. Deci ne ţinem închise rezervele noastre, care ne definesc obiectul de activitate”, a afirmat Nicu Rădulescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    UE s-a îndatorat cu peste 200 miliarde de euro pentru Ucraina

    Datoria totală a UE legată de asistența financiară acordată...

    Misteriosul rege al petrolului din Venezuela

    Miliardarul venezuelean Alejandro Betancourt a devenit un partener cheie...

    Șeful cancelariei lui Zelenski, amendat că a vorbit rusește

    Kirill Budanov, șeful biroului prezidențial ucrainean, va fi amendat...

    Vučić: In 13 zile au distrus Serbia

    Liderul listei electorale „Aleksandar Vučić-Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a...

    Serviciile secrete germane au liber în a răscoli locuințele

    Coaliția de la Berlin a convenit extinderea atribuțiilor serviciilor...

    Articole relationate

    Categorii populare