Dodon vrea să fie primul moldovenean care să ia vaccinul rusesc împotriva coronavirusului

Președintele moldovean, Igor Dodon, anunță că își dorește să fie primul cetățean moldovean care va administra vaccinul împotriva coronavirusului, anunțat de Rusia. Organizația Mondială a Sănătății s-a arătat însă sceptică în legătură cu realizarea de către Rusia a vaccinului, amintind că orice produs farmaceutic trebuie „să fie supus oricăror teste înainte să fie omologate” şi „nu a văzut nimic oficial”. În R.Moldova, în prezent sunt confirmate aproape 32.000 de cazuri de coronavirus și 921 de decese. 

”Sunt pentru câteva zile la un sanatoriu, lângă Moscova, unde continui niște investigații pe care le-am început în luna martie. Fiind aici, am discutat cu partenerii din Federația Rusă despre vaccinul anti-Covid care a fost elaborat și este în procedura de testare. Am văzut că există mulți sceptici, atunci când am anunțat despre acest vaccin, de aceea, vreau să vă anunț că sunt gata să mă ofer ca primul dintre moldoveni pentru a testa vaccinul anti-Covid propus de Federația Rusă. Vreau să fac acest lucru pentru cetățeni, ca să ajungă cât mai repede în Republica Moldova. Sunt gata să-mi risc și sănătatea, dacă va fi necesar”, susține Igor Dodon.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare